Luiza Rădulescu Pintilie
Când cetele de colindători se vor pregăti să-şi ducă urările, după tradiţie, acelora care le vor deschide uşile, un frumos colind de suflet românesc şi românitate va răsuna şi pe scena Casei de Cultură a Tineretului din Câmpina, care va găzdui vineri, 21 decembrie, cu începere de la ora 18,00, spectacolul „ Noi cântăm şi colindăm”. Din mai multe colţuri ale ţării, dar şi de dincolo de Dunăre, din Serbia, de pe Valea Timocului, artişti din generaţii diferite, pe care îi unesc nu numai cântecul şi dragostea pentru folclorul autentic, ci şi iubirea de pământul românesc şi de oamenii lui, vor aduce în faţa publicului, cu talentul şi experienţa multor concerte susţinute, frumuseţea melodiilor populare, originalitatea tradiţiilor, dăruirea şi respectul pentru aceia cărora le transmit bogăţia trăirilor lor artistice.
Ea însăşi apropiată din copilărie de cântecul popular, interpreta câmpineancă Elena Moldoveanu a strâns în jurul său, pentru acest spectacol, solişti şi ansambluri cunoscute nu numai pe plan local , ci şi naţional şi chiar internaţional. Astfel, vor cânta şi colinda Dragisa Paunovic, Elena Cârneală, Petruţa Sima- alături de care Elena Moldoveanu a înregistrat un album, Ofelia Florica Haranguş, Daniela Răduică, Simona Bănică, Petty Muşa, Marlen, Georgiana Lepădat, Nelu Miron Music, Trupa Chihlimbar, Petre Dumitraşcu, Monica Petcu, Erik Lepădat, Larisa Necula, Lavinia Bănică, Daniel Nicolae, Grupul „Muguraşi de primăvară” de la Clubul Copiilor Câmpina, coordonat de prof. Alice Botoacă, Ansamblu „Datina” din Scorţeni, coordonat de coregrafii Vali şi Cristi Colezea, Ansamblul de dansuri populare al Casei Tineretului din Câmpina. Spectacolul este organizat cu sprijinul Casei Tineretului din Câmpina şi al Asociaţiei Valex din Ploieşti, fiind prezentat de Petty Muşa şi Simona Bănică. Ziarul Prahova şi Prahova TV se regăsesc printre partenerii media ai evenimentului. Biletele vor putea fi cumpărate chiar în ziua spectacolului ( cu începere de la ora 17,30), preţul fiind de 35 de lei, iar pentru elevi şi studenţi de 15 lei.