Luiza Rădulescu Pintilie

După tradiţie, sărbătorile Crăciunului sunt legate de bucuria familiei, împărtăşită şi cu candoarea copilăriei, dar şi cu înţelepciunea vârstei care păstrează, peste ani, ceva din copilul de cândva. Iar la Aluniş, aşezare de pe Valea Slănicului, sărbătorile au venit cumva mai devreme pentru întreaga familie a comunităţii, o grădiniţă modernizată devenind „casa” cea noua în care învaţă zeci de copii din satul Ostrovu, alături de educatoarele copii - Alunis1Magda Bălan şi Sandra Coman, şi în care mari şi mici s-au reunit în jurul bradului împodobit. Şi fără doar şi poate emoţia cea mai mare au încercat-o cei 17 preşcolari din grupa mică „Buburuzele”, transformaţi în fulgi de nea, zâne ale iernii şi ale zăpezii, ca într-o poveste nu din cărţi, ci în propria lor poveste de iarnă şi a bucuriei întâlnirii cu Moş Crăciun. Pentru câteva ceasuri, sala de clasă a devenit un fel de tărâm fermecat în care părinţii, bunicii, fraţii mai mari au trăit, la rându-le, ceva din frumuseţea aparte pe care o are această perioadă a anului şi, într-o zi în care cerul a nins, fulgii de nea nu s-au mai topit, ci au luat chipul unor copii fericiţi, cum numai copiii ştiu să fie atunci când cred în minuni.