Florin Tanasescu
Femeie stilată, mademoiselle Pogany, în Franţa născută, crescută și educată, întreabă cu sfială mesenii: “Ce doresc domniile voastre, Rinocerii ?
Rinocerimea naţiei stă pe gânduri, se uită la ea măsurând-o din cap până-n picioare – că deh, este doar o biată servitoare -, și-ntr-un final, Rinocerul – șef grăiește: “Nu vrem aperitive. Adu-ne niște cafeluţe și bere la greu. Vezi să nu fie la pet, cum bea orice votant semianalfabet, ci la sticlă, mititico”.
Franţuzoaica dă să plece, dar e strigată: “Fată, stânga-mprejur! Adu și un ștergar moldovenesc, s-acoperim și masa asta, cum Doamne, iartă-mă!, îi zice ? A, da, «Masa Tăcerii». Sau, de ce nu, chiar tricolorul să se vadă cum slujim noi, cu sârg, poporul”.
Se lasă un fum gros la Târgu Jiu și-apoi în ţară. E de la tutunul scos pe nări de unii dintre pachidermii fumători. Mucuri de ţigară – strivite cu copita, că deh, vorbim de rinoceri – stau strivite pe pământul ţării. Chiștoacele, în fapt, sunt chiar alegătorii.
“Coloana Infinitului” nu se mai vede. Brâncuși, de la Paris, trimite “Pasărea Măiastră” – pe post de dronă – să vadă cum stau treburile-n zonă, să afle ce se mai întâmplă pe la el, pe – acasă. Adică, pe la fosta casă. În timpul ăsta, Ionesco zice “«Nu!». Nu, nu cred în absurdul unei naţii în care licornii stau, fumează și scuipă coji de seminţe în capul unei populaţii”.
Reapare servitoarea Pogany. Neîndemânatică, ca orice ţărăncuţă născută, crescută și educată la Paris, varsă o ceașcă de cafea chiar pe tricolorul românesc, care acoperă “Masa tăcerii”, numită de unii și masa muţeniei românești.
“Nici de chelneriţă nu ești bună, îi zice o rinoceroaică, care, în fapt, este Rinocerul- șef în duplicat. Franţuzoaica se-nroșește, și rostește “Excusez – moi! pentru pătarea simbolului neamului românesc”.
Milostiv, un pachiderm trecut de vârsta-a treia o consolează, șoptindu-i la ureche: “Lasă, nu-i nimic. Dreg eu busuiocul. Vezi poarta aia? «Poarta Sărutului» am auzit că-i zice. Dacă mergi cu mine acolo – dar numai noi doi -, pun o vorbă bună pentru tine și îţi găsesc chiar un post de măturătoare”.
Un alt unicorn – patriot se ridică și spiritele le calmează: “Eu zic să scriem o lozincă pe stâlpul ăsta care-i lângă noi. «Coloana Infinutului» îi zice?” Mă rog, așa o fi”. Deșteptul ia un cui și scrijelește pe singura coloană vertebrală a ţării: “I love you, stupid people”. Apoi, la masă – “Masa Tăcerii” noastre – din nou s-așază. Desface a șaptea bere. Și, evident, fumează.
Se lasă seara. Trece noaptea, trec anii, treizeci la număr. Se face dimineaţă cu chiciură și ceaţă. La “Masa Tăcerii” se cântă: “Ce frumoasă este viaţa/ Când te prinde dimineaţa/Dimineaţa în Guvern/ Chit că ești un pachiderm”.
Pe Coloana Infinitului, electricienii montează fire de înaltă tensiune.
Halal, naţiune !
