Derrick Henry, jucătorul echipei Tennessee Titans, a egalat joi, cu o cursă de 99 yarzi, cel mai lung touchdown din istoria Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), potrivit Agerpres.
Henry, care evoluează pe postul de running back la Titans, a reuşit performanţa sa în debutul reprizei a doua a partidei cu Jacksonville Jaguars, în momentul în care echipa sa a trecut în faza de atac chiar din apropierea propriilor buturi.
Lansat de propriul quarterback, Henry şi-a început cursa pe flancul stâng al terenului, fiind atacat pe rând de trei fundaşi de la Jacksonville, de care a reuşit să se debaraseze şi să ajungă în terenul de ţintă al adversarilor. El a egalat, astfel, recordul lui Tony Dorsett, care a înscris un touchdown de 99 yarzi, în tricoul echipei Dallas Cowboys, pe 3 ianuarie 1983.
„Faptul că am reuşit să-l egalez pe Tony Dorsett, care este o legendă, e un lucru incredbil”, a declarat Henry (24 ani), câştigător al prestigiosului Trofeu Heisman (în 2015), atribuit celui mai bun jucător din campionatul universitar.
„Însă este munca întregii echipe, care trebuie salutată, nu doar a mea, care mi-am făcut doar treaba”, a adăuga tel.
Derrick Henry nu s-a mulţumit însă doar cu acest touchdown spectaculos şi istoric, ci a înscris în total patru pe durata meciului câştigat de Titans cu 39-9 în faţa „Jaguarilor” din Jacksonville.
El a încheiat jocul cu 238 de yarzi, nou record pentru o partidă în istoria echipei sale. Înaintea acestui meci, el avea un total de 474 yarzi şi 5 touchdown-uri de la debutul sezonului.