Petre Apostol
Duminică, 9 decembrie, a avut loc penultima etapă din Seria D a Campionatului Naţional de Handbal la categoria juniori III. Dintre cele şase echipe prahovene prezente în competiţie, doar două se numără printre cele trei care vor evolua în grupele principale („Valoare”): CSO Mizil şi CS Brazi.
În etapa disputată duminică, CSO Mizil a înregistrat cea de-a zecea victorie din 11 partide, învingând, pe teren propriu, pe CSM Ploieşti, cu scorul de 43-37 (25-19). Elevii antrenorilor Marian Moise şi Ionuţ Tiţa se menţin, astfel, pe prima poziţie a clasamentului, având un avantaj de două puncte în faţa celor de la CS Brazi, singurii care i-au învins în acest sezon, chiar în runda anterioară.
În ultima etapă, CSO Mizil va evolua împotriva celeilalte formaţii din oraş, CS Olimpic, ultima clasată, având, astfel, o oportunitate bună de a încheia pe prima poziţie a ierarhiei.
După succesul la limită de pe teren propriu cu lidera clasamentului, din etapa precedentă, CS Brazi a bifat o nouă victorie în campionat, în deplasare, cu CSO Tricolorul Breaza, cu scorul de 49-40, însă nu fără emoţii, la pauză având un deficit de trei goluri, gazdele conducând cu 24-21.
Astfel, echipa antrenată de Cristian Dumitru şi Florina Mereu îşi păstrează locul al doilea în clasament, înainte de duelul cu a treia clasată, CSŞ Târgovişte, din ultima etapă, gruparea dâmboviţeană având pauză în runda de duminică.
Tot în penultima etapă, CSŞ Ploieşti a înregistrat un succes clar, scor 35-24 (17-10), pe terenul celor de la CS Olimpic Mizil, încheindu-şi evoluţia din faza preliminară, ratând, însă, la limită, calificarea în grupele principale, fiind la trei puncte în urma celei de-a treia clasate a seriei.
Clasament
1.CSO Mizil 11 10 0 1 440-317 28
2.CS Brazi 11 9 0 2 378-296 26
3.CSŞ Târgovişte 11 6 1 4 356-326 23
4.CSŞ Ploieşti 12 5 0 7 324-365 20
5.CSO Tric.Breaza 11 2 1 8 287-345 11
6.CSM Ploieşti 11 4 0 7 316-335 6 *
7.CS Olimpic Mizil 11 2 0 9 135-252 4 *
Penalizări
* CSM Ploieşti (-2p) – nerespectare cerinţe vârstă
* CS Olimpic Mizil (-2p) – neprezentare
* CS Olimpic Mizil (-3p) – nerespectare cerinţe vârstă
Bonus
* CS Olimpic Mizil (5p – respectare cerinţe talie)
* CS Brazi (8p – respectare cerinţe talie)
* CSŞ Ploieşti (10p – respectare cerinţe talie)
* CSO Mizil (8p – respectare cerinţe talie)
* CSO Tricolorul Breaza (6p – respectare cerinţe talie)
* CSŞ Târgovişte (10p – respectare cerinţe talie)