Violeta Stoica
Unul dintre puținele subiecte comunicate oficial de Primăria Ploiești, în cursul acestui an – prin intermediul Serviciului Relații
Publice – a fost informația transmisă miercuri după-amiază potrivit căreia ploieștenii trebuie să aibă grijă de animalele din gospodărie (oi, capre, țapi, berbeci) și de păsările de prin curte, pentru că în Bulgaria (!) au apărut cazuri de gripă aviară și de pestă a micilor rumegătoare!
Deși, din câte știm, Ploieștiul nu se află la granița cu Bulgaria, iar în România încă nu au apărut cazuri de pestă a micilor rumegătoare sau de gripă aviară, la Ploiești – conform comunicatului de presă transmis miercuri – “Unitatea Locală de Sprijin a Municipiului Ploiești s-a întrunit (…) în ședință extraordinară, pentru a analiza situația creată de apariția mai multor focare de pesta micilor rumegătoare (boală infecto-contagioasă întâlnită la capre și oi) și de gripă aviară, în Bulgaria”.
Deși, în situații de criză, este important ca populația să fie înștiințată despre posibila apariție a unor focare de gripă aviară sau de pestă a micilor rumegătoare, la Ploiești s-a pus carul înaintea… oilor, pentru că județul Prahova nu este în zona de risc epidemiologic– potrivit directorului executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă.
Cu toate acestea, atenționările transmise pe final de an – prin comunicat de presă – de către Primăria Ploiești par să fie într-atât de urgente încât crescătorii de animale și de păsări de curte din Ploiești “să asigure măsurile de igienă, care se impun la nivelul adăposturilor în care sunt cazate caprinele si ovinele”, și, în privința păsărilor de curte, să le mențină “în incinta gospodăriilor, în spații închise, pentru a se evita contactul cu păsările sălbatice (direct sau indirect prin intermediul apei și furajelor), inclusiv palmipedele (rațe sau gâște), fiind interzis accesul acestora la luciul de apă”.