Baseball-ul românesc primeşte sprijin din partea Confederaţiei Mondiale de Baseball şi Softball (WBSC), prin memorandumul încheiat între preşedintele acestui for, Riccardo Fraccari, preşedintele FRBS, Andrei Mirescu, şi viceprimarul oraşului Alexandria, Ioan Augustin, informează pagina de Facebook a FRBS, potrivit Agerpres.
„Sprijinirea dezvoltării baseball-ului în Europa este un obiectiv important pentru noi”, a declarat preşedintele WBSC, Riccardo Fraccari, precizând că „ţările din Europa de Est pot reprezenta un puternic rezervor de atleţi talentaţi pentru viitorul acestui sport”.
La Alexandria va fi construit un teren de baseball, iar primăria acestui oraş va facilita activităţile de promovare ale FRBS, a anunţat WBSC pe site-ul său.
FRBS va înfiinţa un grup de lucru, susţinut de WBSC, pentru dezvoltarea baseball-ului în România, de la furnizarea de echipament şi practicarea pe scară largă a acestei discipline până la participarea şi găzduirea de competiţii internaţionale.
WBSC a susţinut recent proiecte asemănătoare în Spania şi Elveţia, în condiţiile în care baseball-ul şi softball-ul continuă să se răspândească în Europa. WBSC îşi propune ca la nivel global comunitatea acestor sporturi – practicanţi şi fani – să atingă un miliard de persoane până în anul 2030.
România este în prezent pe locul 43 mondial în ierarhia WBSC şi pe poziţia a 19-a în Europa.