Secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, s-a aflat ieri la Ploieşti pentru a inspecta stadionul “Ilie Oană”, în perspectiva partidei din Cupa Naţiunilor pe care prima reprezentativă a ţării noastre o va susţine în 17 noiembrie pe această arenă, contra Lituaniei. Bodescu a fost interesat de starea gazonului, de ultimele lucrări necesare pentru ca arena să se prezinte în cele mai bune condiţii la meciul de peste câteva săptămâni, unul care, din păcate, se va disputa fără spectatori, în urma unei decizii a UEFA, care a luat această măsură din cauza unor incidente create de fanii români la meciul cu Serbia.