El și-a găsit sfârșitul, după 12 ani de viaţă liniștită, în Sanctuarul Libearty din Zărnești

V. Stoica

O veste tristă a venit, la începutul acestei săptămâni, de la Sanctuarul Libearty din Zărnești. S-a stins unul dintre cei mai iubiți urși din rezervația brașoveană, Max, care și-a trăit ultimii 12 ani din viață în sanctuarul de la Zărnești după ce, anterior, fusese chinuit în lanțuri pentru a scoate bani pentru “stăpânul” său la Sinaia, pe drumul spre Castelul Peleș. Salvat de către reprezentanții Asociației “Milioane de prieteni”, în anul 2006, ursul Max a devenit una dintre principalele atracții ale sanctuarului de la Zărnești, însă în ultima vreme a avut mari probleme de sănătate, cauzate de artroza apărută la picioarele din spate din cauza frigului îndurat 10 ani în timp ce făcea bani pe bandă rulantă pentru “omul” care l-a ținut în lanțuri.
La începutul acestei luni, potrivit reprezentanților Asociației “Milioane de prieteni”, Max a avut nevoie de condiții speciale din cauza sănătății șubrede și a fost mutat în zona de carantină a parcului, sub tratament cu analgezice și antiinflamatoare. Din păcate, ursul nu a mai rezistat prea mult timp, stingându-se din viață pe 12 noiembrie, când a apărut vestea că “Max a devenit o stea, în Ursa Mare”.
“Din păcate, tratamentul nu a dat rezultate, starea lui s-a agravat, iar Max a paralizat complet pe partea din spate. Obosit să mai îndure atâta suferință fizică, Max a refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată”, a venit anunțul pe site-ul oficial al Asociației “Milioane de prieteni”.
În anul 2014, Max a fost vedetă, alături de alți șapte urși din întreaga lume, cu trecuturi tragice, într-o expoziție neobișnuită, autoarea – Lisa Ann Watkins – reușind să pună pe pânză opt povești extraordinare ale unora dintre cei mai chinuiți blănoși din întreaga lume. Povestea impresionantă a lui Max, ursul care a fost orbit încă de când era pui pentru a-l face dependent de om, a fost capul de afiș al expoziției.