Violeta Stoica
A trecut aproape un an de la achitarea, la instanța de fond a Curții de Apel Ploiești, a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, într-un dosar care a fost instrumentat de Mircea “Portocală” Negulescu, fost procuror al Direcției Naționale Anticorupție Ploiești.
După numeroase termene parcurse și la instanța de apel – Înalta Curte de Casație și Justiție-, dosarul își va continua cursul abia anul viitor, următoarea ședință de judecată fiind stabilită pentru data de 16 ianuarie 2019.
Interesant este că Instanța Supremă a admis, parțial, la unul dintre termenele anterioare, suplimentarea probatoriului depus de singura persoană care a fost condamnată la Curtea de Apel Ploiești, judecătoarea Ruxandra Popescu, inculpată în același dosar instrumentat de DNA Ploiești, prin Mircea Negulescu. Practic, s-au admis probe suplimentare cu înscrisuri – sesizarea fostei judecătoare de la Sinaia formulată la Inspecţia Judiciară împotriva lui Mircea Negulescu, referitor la exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijență, punctul de vedere al magistratului a cărui activitate a fost vizată prin sesizare, în speţă, al procurorului Negulescu Mircea.
Instanța a mai încuviințat și emiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a se preciza dacă în dosarul instrumentat împotriva primarului Vlad Oprea de la Sinaia au fost realizate acte de urmărire penală în colaborare cu SRI și, în caz afirmativ, să se precizeze cum s-a realizat în mod efectiv colaborarea şi care au fost actele de urmărire penală efectuate.
La finalul anului trecut, magistrații de la Curtea de Apel Ploiești s-au pronunțat în favoarea lui Vlad Oprea, dar și a fostului secretar al Primăriei Sinaia, Beatrice Rădulescu, trimiși în judecată în luna mai 2016 alături de un magistrat de la Judecătoria Sinaia, Ruxandra Popescu, singurul inculpat condamnat în dosarul respectiv la instanța de fond.
Prin hotărârea dată de magistrații de la Curtea de Apel Ploiești, Vlad Oprea a fost achitat pentru abuz în serviciu și a fost dispusă și ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat asupra imobilelor acestuia. Achitată a fost și Beatrice Rădulescu, fost secretar al Primăriei Sinaia, trimisă în judecată de DNA Ploiești pentru complicitate la abuz în serviciu.
În cazul celei de-a treia persoane trimise în fața instanței în același dosar, Ruxandra Popescu, magistrat la Judecătoria Sinaia la data respectivă, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o sentință cu suspendarea executării pedepsei, după ce s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de procurorii DNA Ploiești în sarcina acesteia.
În comunicatele transmise în primăvara anului 2016 de Biroul de presă al Direcției Naționale Anticorupție referitoare la acest caz, se arăta că Vlad Oprea, Beatrice Rădulescu și Ruxandra Popescu ar fi fost vinovați de crearea unui prejudiciu autorității locale ca urmare a vânzării unor terenuri.