Aici au absolvit zeci de mii de studenţi, iar în prezent sunt pregătiţi specialiști din 27 de state ale lumii

Nicoleta Dumitrescu

 Într-un cadru festiv, ieri au fost sărbătoriţi împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti,  instituţie de învăţământ superior cu profil unic în România, chiar şi în lume. Cu această ocazie, a fost scos în evidenţă rolul pe care această instituţie de învăţământ superior l-a avut în pregătirea specialiştilor în domeniul petrolului şi gazelor, dar şi în alte specializări, în contextul în care, de-a lungul celor 70 de ani existenţă, aici au absolvit zeci de mii de persoane, alte peste 800 obţinând titlul de doctor. Pentru mulţi dintre cei prezenţi ieri la această reuniune aniversară, printre care  s-au numărat şi foşti studenţi, profesori sau colaboratori, participarea la ceremonie s-a dovedit a fi deosebit de emoţionantă, aşa cum a fost şi în cazul primului rector al instituţiei – Stelian Dumitrescu, care în primăvara anului viitor va împlini venerabila vârstă de 90 de ani. În acest context, s-a menţionat faptul că, încă de la înfiinţare, Institutul de Petrol şi Gaze, actualmente Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, a reprezentat o opţiune de succes pentru mulţi dintre absolvenţii de liceu din România, dar şi din multe ţări din străinătate,  subliniindu-se faptul că, în momentul de faţă, aici studiază cetăţeni străini din peste 27 de state ale lumii. Totodată, pentru marcarea acestui eveniment important, a fost realizată şi tipărită şi o monografie  a instituţiei, cu titlul „1948-2018; Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, 70 de ani de performanţă în educaţie şi cercetare”.

Cu prilejul organizării şedinţei festive a Senatului Universitar şi a Consiliului de Administraţie, ocazionată de sărbătorirea a 70 de ani de la înfiinţarea UPG Ploieşti, ieri, aula universităţii a fost plină de invitaţi. Au fost prezenţi, alături de reprezentanţi din administraţia locală şi judeţeană, ambasadori, dar şi din numeroase instituţii publice şi societăţi din domeniul petrolier, precum şi foşti studenţi, profesori sau colaboratori. De asemenea, alături de actuala conducere a universităţii au fost prezenţi şi foşti rectori, care acum au statutul de „rector onorific”, aşa cum a fost cazul primului rector al instituţiei – Stelian Dumitrescu, sau al lui Niculae Napoleon Antonescu. De departe, însă, cel mai 3-aemoţionat la rostirea discursului a fost Stelian Dumitrescu, acesta declarând, printre altele: „Generaţia mea a preluat această instituţie de la fondatori, în anul 1948, şi am dezvoltat-o aşa cum ne-am priceput, dar am făcut-o bine. Acum, este rândul celor care vă aflaţi astăzi la conducere să duceţi această tradiţie a UPG mai departe”. În acest context, atât prof.univ.dr.ing. Nicolae Paraschiv, preşedintele Senatului universitar, cât şi prof. univ.dr.ing. Mihai Pascu Coloja, rectorul UPG Ploieşti, au ţinut să menţioneze faptul că, prin numeroşii studenţi români şi străini care au absolvit universitatea ploieşteană, municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, implicit România, au devenit mult mai cunoscute în lume. „Graţie profilului unic în România, chiar şi în lume al universităţii noastre, oriunde pe glob, mai ales în ţările cu tradiţie în petrol şi gaze, sunt întâlniţi specialişti care au absolvit UPG Ploieşti. Este o realitate care ne onorează, şi o spun mai ales că, personal, am crescut odată cu această instituţie, eu începându-mi activitatea când, aici, a început să se construiasă sediul viitoarei universităţi”, a declarat rectorul Mihai Pascu Coloja.
De menţionat că, aşa cum reiese şi din monografia realizată special pentru marcarea celor 70 de ani de existenţă ai UPG, instituţia îşi are puternice rădăcini în şcoala românească de petrol şi gaze. Concret, învăţământul superior românesc de petrol şi gaze propriu-zis a început în anul 1948 când, printr-un decret de la acea vreme, a fost înfiinţat Institutul de Petrol şi Gaze (IPG) din Bucureşti, care avea ca obiectiv pregătirea inginerilor pentru toate sectoarele principale ale industriei de petrol şi gaze. După anii 60 însă, mai exact în anul 1967, având în vedere tradiţia, cât şi potenţial în domeniul petrolului, municipiul Ploieşti a devenit centru universitar prin înfiinţarea Institutului de Petrol. Acesta şi-a început activitatea, în anul universitar 1967-1968, cu anul I al Facultăţii de Maşini şi Utilaj Petrolier. Institutul de Petrol din Ploieşti a funcţionat în paralel cu IPG Bucureşti până în anul 1975, 3-bcând s-a finalizat trasferul facultăţilor din Capitală în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova. Astfel, din acel an, IPG Bucureşti şi-a încetat activitatea, iar Institutul de Petrol din Ploieşti a devenit Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, având în structură trei facultăţi. Treptat-treptat, instituţia a introdus şi alte specializări, iar începând cu anul universitar 1992-1993, IPG Ploieşti a primit denumirea de Universitatea din Ploieşti, denumire sub care a funcţionat până în anul 1994. Începând cu anul universitar 1994-1995 a primit denumirea de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti (UPG), denumire sub care funcţionează şi în prezent.
Organizată pe cicluri de studii de licenţă, masterat şi în conformitate cu sistemul Bologna, universitatea ploieşteană a fost supusă, în anii 2008 şi 2013, evaluării instituţionale externe, de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – ARACIS, după fiecare evaluare fiindu-i acordat cel mai înalt calificativ, respectiv „Grad ridicat de încredere”, menţionându-se că o nouă evaluare urmează să fie realizată anul viitor.

Brand internaţional

În cadrul ceremoniei de ieri s-a reliefat şi faptul că UPG Ploieşti a devenit „un brand internaţional” şi datorită străinilor care au dorit să vină să studieze în Prahova. Astfel, s-a menţionat faptul că „Toţi cei peste 4000 de studenţi şi specialişti străini din peste 100 de ţări ale lumii care au absolvit diverse forme de învăţământ au reprezentat, prin performanţele lor, cei mai buni ambsadori ai UPG în ţările lor. De asemenea, numeroşi absolvenţi români, ca şi unii străini, de altfel, precum şi cadre didactice care au lucrat şi lucrează în mari companii naţionale şi internaţionale de petrol şi gaze, în cercetare- proiectare, în universităţi din diverse ţări, au contribuit din plin la prestigiul internaţional al universităţii”.
În ceea ce priveşte numărul studenţilor, s-a precizat că unul dintre anii de vârf, ca număr, a fost anul universitar 2012-2013, când erau aproape 15.000 de studenţi. În ceea ce priveşte anul universitar 2018-2019, s-a menţionat că studiază 5.814 studenţi, dintre care 4.394 sunt înmatriculaţi la studii universitare de licenţă, 1.332 la studii universitare de master şi 88 la studii universitare de doctorat.