Petre Apostol
Sportul românesc mai există la nivel înalt doar prin unele excepţii, care nu au mai deloc legătură cu ceea ce face România cu adevărat pentru sport în momentul de faţă. Fără strategii reale de performanţă, sportul se află în derivă şi asta se petrece de prea mult timp…
Iar în Prahova se vede clar această lipsă de direcţie a sportului de performanţă, unde chiar şi o echipă campioană se poate desfiinţa peste noapte. Dar, nu este o mirare ceea ce se întâmplă, având în vedere că persoanele care ar trebui să ofere soluţii sunt, practic, în altă „echipă” decât cea a sportului de performanţă prahovean. Se cheltuie bani frumoşi cu echipe care nu au niciun obiectiv de performanţă, se lasă în derizoriu secţii care au un prestigiu la nivel naţional, se fac „mutări” de sportivi doar pentru a servi anumite interese, se angajează instructori care nu au realizat performanţă (poate decât aceea de a cunoaşte pe cine trebuie), se elimină posturi vitale din organigramă doar pentru a se adăuga la alte secţii, iar acestea sunt doar puţine dintre „minunăţiile” care se petrec prin sportul prahovean.
Şi asta în vreme ce sportivi şi antrenori care vor cu adevărat să muncească pentru a atinge un nivel de performanţă înalt sunt lăsaţi mai mereu pe plan secundar intereselor celor care au uitat că rolul lor ar fi acela de a sprijini sportul, în definitiv. Dar, din păcate, în prezent, destinul sportului se decide prin birouri şi nu în arenele sportive.