V. Stoica

În perioada 2 – 4 noiembrie, în organizarea Consiliului Local și a Primăriei Vălenii de Munte va avea loc cea de-a XXI-a ediție a Serbărilor Toamnei și Festivalului Țuicii.
Manifestările se vor desfășura de astăzi și până duminică, 4 noiembrie, în piața orașului. Astăzi, la ora 16.00, la Centrul Cultural din Vălenii de Munte, va avea loc ceremonia de acordare a titlului de cetățean de onoare pentru mai multe personalități: actualul ministru de Externe al României – Teodor Meleșcanu, directorul Institutului Cultural Român din Chișinău – academicianul Valeriu Matei; îndrăgitul artist Paul Surugiu (Fuego); directorul Agenţiei Naţionale Antidrog – Sorin Oprea și fostul consilier local și director al Colegiului Național Nicolae Iorga – Ștefan Crivăț. Printre invitații participanți la deschidere se vor afla președintele Consiliului Județean Prahova – Bogdan Toader, prefectul județului Prahova – Mădălina Lupea, senatori, deputați, consilieri județeni, consilieri locali și primari din localitățile învecinate orașului de pe malul Teleajenului.
Programul manifestărilor este unul generos și cuprinde renumitul concurs al producătorilor de țuică autohtoni, care se vor întrece în calitatea produselor lor pentru medaliile acestei ediții, precum și spectacole de muzică folclorică ale ansamblurilor centrelor și ale căminelor culturale din întreg județul. După lăsarea serii, pe scena festivalului, pe parcursul celor trei zile, vor evolua nume celebre precum Direcția 5, Florin Vasilică, Viorica de la Clejani, Anca Țurcașiu, Carmen Rădulescu sau Maria Buză. Autoritățile pregătesc pentru participanți și un impresionant foc de artificii, care va avea loc la finalul programului artistic de mâine, 3 noiembrie.
“Este o tradiție pentru noi ca, la început de noiembrie, să întâmpinăm cu drag vizitatorii orașului nostru și să le oferim cele mai bune produse locale, rod al muncii de peste an a gospodarilor noștri. Țuica de Văleni, consumată ponderat, este deja recomandată de către localnici ca medicament ce întărește imunitatea și te pregătește corespunzător pentru sezonul rece. Așadar așteptăm un număr cât mai mare de persoane care să viziteze târgul, să deguste bunătățile oferite de producători și să se bucure de spectacolele oferite de autorități, mai ales că și de această dată organizarea evenimentului este excepțională, de bunul mers al lucrurilor ocupându-se chiar domnul primar al orașului Vălenii de Munte, Florin Constantin” , a declarat deputatul Andrei Nicolae, locuitor al orașului.
Adresând tradiționala urare a zonei – “Pace și prune, boierilor!” – autoritățile locale vă invită, cu mic cu mare, în acest sfârșit de săptămână, la Vălenii de Munte!