Petre Apostol
Ploieșteanul Sebastian Mihail Enache a reprezentat România în Cupa Europei la skeleton, în cadrul etapei desfășurate sâmbătă, pe pârtia de la Winterberg, din Germania. Sportivul de la CSO Sinaia, pregătit de antrenorul lotului național, Marius Ene, s-a calificat în manșa finală a rundei de la Winterberg, după ce în manșa întâi s-a situat pe locul 20.
Enache a încheiat cu timpul de 57.94 secunde, în prima manșă, fiind la 1.50 sec. de prima poziție, pe care s-a situat germanul Fabian Kuechler, cel care avea să-și adjudece victoria în clasamentul final, după ce și-a adjudecat și manșa a doua.
În manșa secundă, sportivul prahovean a încheiat al 19-lea, cu timpul de 58.23 secunde (+1.68 sec.), avansând pe locul 19 în ierarhia finală a etapei, cu timpul total de 1:56.17 minute (+3.18 sec.).
Astfel, pentru Sebastian Enache a reprezentat a patra cursă oficială a sezonului, participând, luna aceasta, la o etapă din Cupa Americii de Nord (locul 15, la Whistler, în Canada) și la două runde din Cupa Intercontinentală (la ambele – locul 22, la Innsbruck, în Austria).