F. T.
În zilele de 22 şi 23 noiembrie a.c., statele membre RAILPOL (Reţeaua Europeană a Forţelor de Poliţie Transporturi) au desfăşurat controale în staţii şi pe trenurile de călători, pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale din sistemul transporturilor feroviare, se menţionează într-un comunicat al MAI, acţiunile purtând denumirea generică de „Rail Action Day – 24 Blue”.
Pe căile feroviare care străbat România au acţionat peste 400 de poliţişti de la transporturi, fiind efectuate controale în 270 de stații CF (60 în tronsoanele de cale ferată care tranzitează Prahova spre Moldova şi Ardeal), şi în 346 de trenuri de persoane şi 54 de trenuri de marfă, fiind legitimate peste 900 de persoane.
De asemenea, au fost fost verificate şi centre de colectare de metale feroase şi neferoase, fiind confiscate peste 500 de kilograme de deşeuri metalice achiziţionate ilegal. Au fost întocmite, de asemenea, dosare penale, în care sunt cercetate 15 persoane – una din Prahova, pentru comportament antisocial, distrugeri şi alte genuri de infracţiuni.
RAIPOL – Reţeaua Europeană a Forţelor de Poliţie Transporturi – este o asociaţie a organizaţiilor statelor membre ale UE, cu atribuţii în domeniul menţinerii ordinii şi siguranţei publice în sectorul transporturilor feroviare.
Obiectivul principal al acestei asociaţii este să intensifice, la nivel european, cooperarea poliţienească internaţională pe căile ferate, pentru siguranţa călătorilor.