FC Petrolul – UTA Arad, astăzi la ora 19.30, pe arena “Ilie Oană” este duelul care deschide penultima rundă a turului, una în care galben-albaştrii au chiar şansa de a trece pe primul loc! „Lupii” sunt acum clasaţi pe locul doi în ierahia la zi a Ligii 2 Casa Pariurilor, cu un total de 38 de puncte, în vreme ce arădenii ocupă locul zece, cu 15 puncte mai puţin, jocul de astăzi anunţându-se unul cu favorită certă, echipa gazdă.
„Un meci în care întâlnim o echipă de tradiţie şi care, pentru noi, reprezintă un nou prilej să demonstrăm că putem fi pe locurile fruntaşe, acelea care duc în primul eşalon. Vom întâlni un adversar redutabil, iar asta nu o spun ca să pun o presiune suplimentară pe elevii mei, şi avem toate premisele necesare pentru a vedea un duel interesant. Petrolul are nevoie de rezultate, de constanţă în a obţine punctele necesare pentru o clasare în zona promovării” – spune antrenorul Octavian Grigore.
Fără „străini”
Pentru jocul de astăzi, tehnicianul „lupilor” nu se confruntă cu suspendări la nivelul lotului de jucători, însă acuză câteva absenţe, cauzate de problemele medicale. Sebastian Ghinga este, în continuare, indisponibil, el aflându-se în perioada de readaptare la efort, în vreme ce Toto Tamuz acuză o accidentare prelungită, iar Antonio Cruceru va fi scos din calcule din cauza unei răceli puternice. Nu va fi în tlot nici olandezul Lumu, semn că “s-a întâmplat ceva”, unele voci dând aproape sigur faptul că, dintre cei mai sus menţionaţi, câţiva se vor afla pe “listă”, la iarnă!
Ieri, la conferinţa de presă a clubului, alături de Grigore a fost prezenţi şi fostul jucător al Aradului, Marius Chindriş, mijlocaşul Petrolului Ploieşti declarând: „Pentru mine va fi un meci special, pentru că îmi voi întâlni fosta echipă, cea cu care am debutat în Liga a 2-a. Pot să spun că, de când am plecat de la Arad, am aşteptat momentul acesta! Vom face tot posibilul să câştigăm şi să fim, cel puţin până se termină etapa, pe primul loc al clasamentului”.
De Centenar, la Snagov
Petrolul şi-a aflat şi programul ultimelor 3 partide din 2018, FRF programând şi două runde din retur, în acest an. Astfel, “găzarii” vor juca, printre altele, chiar de 1 decembrie, la Snagov, derbiul cu echipa locală! Iată programul ultimelor meciuri rămase de disputat:
• Etapa a 19-a, ultima a turului, marţi, 27 noiembrie, ora 14:00
Academica Clinceni – Petrolul Ploieşti – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
• Etapa 20, prima a returului, sâmbătă, 1 decembrie, ora 12:00
Sportul Snagov – Petrolul Ploieşti – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
• Etapa a 21-a, ultima din 2018, vineri, 7 decembrie, ora 17:30
Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV