F. T.
Probabil că mai au dreptate și cei care afirmă că Platoul Bucegi a devenit un fel de parc orășenesc, în care nu puțini sunt cei care își fac mendrele. Și la fel este probabil un loc de făcut ciubucuri. Mai lipsesc niște chioșcuri la care să se vândă floricele și, de ce nu?, chiar o “vulcanizare” !
Nu de alta, dar marți, 30 octombrie, polițiști din Bușteni au oprit pentru control un autovehicul despre care existau indicii că ar efectua transport de persoane contra cost, în acesta fiind găsiți șase pasageri care au declarat că au achitat, în total, suma de 240 de lei pentru a fi transportați din oraș pe Platoul Bucegi și retur.
Acesta este cel mai recent caz, în contextul în care, dacă ar sta la pândă, potrivit unor surse, oamenii legii ar prinde tot mai mulți astfel de conducători auto care efectuează transport ilegal.
În afară de exemplul de mai sus, reamintim că, în urmă cu o lună, tot oamenii legii din Bușteni au oprit pentru control un autovehicul despre care existau indicii că ar efectua transport de persoane contra cost, în acesta fiind găsiți 12 pasageri (doi adulți și zece copii) care au precizat că nu au achitat vreo sumă pentru a fi transportați din oraș pe Platoul Bucegi și retur, însă tariful a fost prevăzut în serviciile turistice pe care le-a oferit acestora pensiunea la care turiştii au fost cazați.
Dar, cum spuneam, pe Platoul Bucegi au loc nu doar transporturi ilegale, ci și curse de mașini ( în foto). De data aceasta, jandarmii din cadrul Detașamentului Sinaia au fost la pândă și au surprins în zona amintită patru persoane care, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, pătrunseseră cu mașinile în ariile protejate montane, printre care, firește, se numără și Platoul Bucegi. Soferii testau rezistența mașinilor, dar și propriile abilități într-ale condusului pe Platoul Bucegi, aceștia fiind sancționați cu amenzi cuprinse între 100 și 3.000 de lei !
Aceeași sursă, IJJ Prahova, mai precizează că, anul trecut, jandarmii din cadrul celor patru posturi montane – respectiv Platoul Bucegi, Azuga, Bușteni și Sinaia – au aplicat 40 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind ariile protejate.
În concluzie, parcă n-ar strica și o „Vulcanizare” pe Platoul Bucegi, nu ?