Nicoleta Dumitrescu

Dacă mai exista vreo îndoială asupra faptului că tot circul de la Bucureşti, întreţinut, deopotrivă, de preşedintele statului, conducerea Parlamentului şi Guvern, pe tema preluării Preşedinţiei Consiliului UE, are efecte negative, confirmarea a venit extrem de repede. Premierul Finlandei a propus ca ţara sa să preia, în primul semestru al anului viitor, această preşedinţie, deşi îi venea rândul imediat, după România. Motivul? Tensiunile politice actuale din ţara noastră, demisia din fruntea unui minister cheie în procesul de preluare a acestei preşedinţii, dar, mai ales, mesajele negative transmise, în spaţiul public, chiar de la Cotroceni. 

De altfel, nici nu se putea ca oficialii europeni să-şi astupe urechile sau să închidă ochii la certurile politicienilor, având în vedere faptul că de cele mai multe ori aceştia lasă senzaţia că au dat, cu toţii, în mintea copiilor, care, nevrând niciunul să cedeze, îşi aruncă unii altora ba vorbe urâte, ba pietre în geamurile de la ferestre. Ieri, după ce noul ministru delegat pentru Afaceri Europene şi-a preluat funcţia, ceremonia fiind desfăşurată la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a considerat că este cazul să-şi revizuiască atitudinea şi să o întoarcă exact ca la Ploieşti, declarând că „este o secundă înainte de ora 12.00 ca să mergem pentru o pregătire rezonabilă pentru preşedinţia Consiliului UE şi cred că încă se poate”. Asta după ce, luni, acesta declarase că România nu este pregătită pentru acest demers, în condiţiile în care, la Guvern, factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar „lucrurile au luat-o razna”!
Mai are vreo importanţă faptul că menţiunea legată de secunda înainte de ora 12.00 a fost făcută şi pentru că de faţă era şi premierul Viorica Dăncilă?
Are, pentru că şeful statului a bătut, în acest caz, şi un fel de apropo la un alt laitmotiv pe care l-a îndrăgit, în ultima perioadă, numind actuala echipă guvernamentală „un accident al democraţiei” și pledând deunăzi chiar pe necesitatea înlocuirii acesteia.
Problema este că, deşi Klaus Iohannis şi-a mai îndulcit opiniile despre cât de pregătită este sau nu România să preia Preşedinţia Consiliului UE, întorsul din condei nu poate fi privit cu ochi buni de oficialii europeni cu care, adesea, are ocazia să dea mâna şi să se pupe pe obraz.
Cine vrea şi are timp – şi cu siguranţă că sunt destui, dincolo de graniţele României, cei care au ca misiune monitorizarea ţărilor europene – poate pune cu uşurinţă, cap la cap, cum şi de ce se întreţin conflictele pe linie politică. Atunci când în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea cei pentru care electoratul şi-a dat votul se joacă tragi-comedia „Valiza”, iar de pe treptele Cotrocenilor sau din alte săli de instituţii publice preşedintele statului îndeamnă la boicotarea Guvernului, ce stabilitate, oare, se mai poate transmite?
În aceste condiţii, dacă tot a invocat secunda înainte de ora 12.00, poate n-ar fi rău ca inclusiv dinspre Preşedinţia României să se dea semnalul că s-a ajuns deja prea departe cu împroşcarea cu noroi, cu acuze, care destabilizează. Şi-apoi, ce fel de An Centenar este invocat de către toate instituţiile centrale ale statului dacă nici măcar preşedintele nu se înţelege cu premierul şi invers?!