Lotul naţional al României, alcătuit în totalitate din sportivi prahoveni
Petre Apostol
Astăzi şi mâine, pe pârtia de la Innsbruck, din Austria, se vor desfăşura probele primei etape din cadrul Cupei Mondiale de Sanie. La evenimentul din Austria, reprezentativa României este alcătuită în totalitate din sportivi prahoveni: Raluca Strămăturaru, Carmen Manolescu (la feminin), Valentin Creţu, Andrei Turea (la masculin), Marian Gîtlan, Flavius Crăciun (la dublu).
De menţionat că, dintre aceştia, Raluca Strămăturaru şi Valentin Creţu – cei mai experimentaţi din lotul tricolor, prezenţi la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice – nu mai fac parte din cadrul CSO Sinaia, deşi la clubul respectiv s-au format, aceştia reprezentând Steaua Bucureşti. În privinţa sportivilor de la CSO Sinaia (toţi născuţi în 1998), elevii antrenorilor Alexandru Comşa şi Corina Drăgan şi-au încheiat junioratul anul trecut, perioadă în care au fost prezenţi şi la Jocurile Olimpice de Tineret.
Evenimentul a demarat, ieri, cu desfăşurarea Cupei Naţiunilor, întrecere de calificare la probele Cupei Mondiale. Dintre sportivii tricolori, Raluca Strămăturaru a obţinut cea mai bună performanţă, începând sezonul cu un podium în Cupa Naţiunilor, obţinând fără probleme calificarea la Cupa Mondială.
După ce stabilea cel mai bun rezultat al delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang (locul 7), în prima parte a anului, sportiva din Buşteni a arătat că se află într-o formă bună şi la începutul noului sezon, câştigând medalia de bronz în Cupa Naţiunilor, chiar la o zi după ce şi-a aniversat ziua de naştere (împlinind 33 de ani). Raluca Strămăturaru a trecut linia de sosire cu timpul de 40.253 secunde, fiind la mai puţin de o zecime de secundă în urma primei clasate, austriaca Birgit Platzer (40.158 sec.), locul secund revenind germancei Jessica Tiebel (40.239 sec.).
La startul competiţiei s-au aflat 38 de sportive, iar Carmen Manolescu a ratat la limită calificarea în Cupa Mondială, clasându-se pe locul 24, cu timpul de 40.719 secunde.
În competiţia masculină, la care au luat parte 46 de sportivi, Valentin Creţu (29 ani) a obţinut calificarea la etapa de Cupă Mondială, după ce s-a situat pe locul 17, cu timpul de 51.045 secunde, la 0.675 sec. de primul clasat, Nico Gleirscher, din Austria.
Andrei Turea – fiul directorului CSO Sinaia, Liviu Turea – a încheiat pe locul 34, cu timpul de 51.913 secunde, fiind la aproape şapte zecimi de secundă de ultima poziţie care i-ar fi adus calificarea la etapa din Cupa Mondială.
În proba de dublu, în Cupa Naţiunilor au participat 14 echipaje, Marian Gîtlan şi Flavius Crăciun încheind pe locul 11, cu timpul de 43.931 secunde, obţinând calificarea la etapa din Cupa Mondială.
Astăzi, probele Cupei Mondiale vor debuta cu manşele întrecerii feminine (ora 10.50 – manşa 1, ora 12.15 – manşa 2), după care vor avea loc cele din concursul de dublu (ora 13.40 – manşa 1, ora 15.00 – manşa 2). Concursul masculin este programat mâine (ora 11.15 – manşa 1, ora 12.50 – manşa 2), evenimentul urmând să se încheie cu probele de sprint, care vor începe de la ora 14.30.
De menţionat că orele sunt trecute conform fusului orar din România, iar întrecerile pot fi urmărite pe postul Eurosport 2.