Clar, Petrolul va termina anul 2018 într-o poziţie favorabilă, în care şansele la promovarea în Liga I să fie intacte! Dacă nu cumva, cu un pic de noroc, va fi chiar printre marile favorite, dacă se va merge pe aceeaşi linie în ultimele cinci runde rămase de jucat în acest an. Cu un „randament” de 9 puncte din meciurile cu ACS Poli (deplasarea de la finele acestei săptămâni, pe terenul ultimei clasate), UTA şi CS Baloteşti (cele două pe teren propriu) şi cu încă 2-3 puncte luate în jocurile derbi, de la Clinceni, respectiv Snagov, ţinând cont şi de programul celorlalte echipe aflate în aceeaşi „luptă”, galben-albaştrii vor avea parte de sărbători „liniştite”. Asta din punct de vedere al jucătorilor, pentru că, este clar, cei din conducere trebuie să-şi facă bine temele cu privire la ceea ce va urma! Este nevoie de 3-4 fotbalişti de calitate, în iarnă, nu de „experimente”, pentru ca, la vară, în fericita eventualitate a unei promovări, bucuria să nu devină… chin! După ceea ce vedem acum în teren, meci de meci, toţi ar trebui să fie conştienţi că sunt destui jucători cu care nu se poate merge „prea departe” în acest proiect!
Aşadar, e nevoie de o strategie corectă în toate compartimentele, plecând din birouri, trecând pe la banca tehnică şi terminând (mai ales) în teren!