Petre Apostol

Echipa de juniori de la CSM Ploieşti din Divizia A la handbal masculin va deschide, în această seară, etapa întâi din primul retur al campionatului, primind vizita formaţiei din fruntea ierarhiei din seria B, AHC Dobrogea Sud Constanţa II. Meciul este programat să se desfăşoare în Sala Sporturilor „Olimpia”, începând cu ora 17:00.
Va fi un meci între două echipe fără drept de promovare, trupa constănţeană fiind „satelitul” grupării din prima ligă, iar ploieştenii reprezentând o formaţie de juniori.
În meciul direct din tur, echipa din Constanţa s-a impus categoric, scor 41-24 (22-8), câştigând, de altfel, toate cele şase partide disputate în primul sfert al fazei întâi din campionat. Echipa ploieşteană, antrenată de Silviu Stănescu, ocupă penultima poziţie a ierarhiei, obţinând doar trei puncte, în urma singurei victorii realizate, în duelul cu CSU Târgovişte, ultima clasată.
În cadrul etapei mai sunt programate meciurile CSM Alexandria – CSU Târgovişte (mâine, ora 11:00) şi CS Medgidia – CSM Bucureşti 2 (luni, ora 17:00).

Jucătoare ploieştene, prezente la un trial al Federaţiei Române de Handbal

Patru dintre componentele echipei de junioare III de la CSM Ploieşti – Daria Grădişteanu, Bianca Popescu, Viorica Gheorghe şi Ioana Manolache – şi antrenorul Robert Comendant au participat la un trial organizat de Federaţia Română de Handbal în vederea formării lotului 9-bnaţional de cadete. Acţiunea s-a desfăşurat la Ghimbav şi a reunit 40 de sportive de la echipele din Seriile D şi E din Campionatul Naţional de junioare III, fiind supervizată de Mihaela Tivadar şi Mirela Cîtu, antrenoare ale Centrului Naţional de Excelenţă din Braşov, respectiv din Râmnicu Vâlcea, la această categorie de vârstă.
De menţionat că, iniţial, pe lista sportivelor convocate de la CSM Ploieşti s-a aflat şi Carla Profirescu, dar, din cauza unei accidentări, ea nu a putut onora invitaţia şi a fost înlocuită de Ioana Manolache.
În cadrul acţiunii desfăşurate la Ghimbav sportivele selecţionate au efectuat un antrenament împreună, au susţinut o serie de probe fizice şi, în final, au participat la jocuri şcoală. Echipa de handbal junioare III de la CSM Ploieşti ocupă primul loc în Seria D a Campionatului Naţional, cu punctaj maxim după şase meciuri disputate.