Petru Apostoaia, reprezentantul Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat oficial că introducerea testelor grilă la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională se amână cu cel puţin un an, decizia fiind adoptată după discuţia de ieri a ministrului Rovana Plumb cu profesorii, elevii şi părinţii, conform Mediafax. Ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Rovana Plumb, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi ai elevilor, pentru a discuta despre tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019. Potrivit reprezentantului Consiliului Naţional al Elevilor, Petru Apostoaia, s-a decis amânarea cu cel puţin un an a introducerii testelor grilă la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională 2019. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) luase în calcul modificarea structurii subiectelor de examen, astfel încât acestea să conţină 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanţii MEN au susţinut că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv. De cealaltă parte, reprezentanţii elevilor au spus că nu au fost consultaţi cu privire la introducerea testelor grilă la examenele naţionale, precizând că schimbările au rolul de a creşte artificial promovabilitatea la Bacalaureat, pentru că răspunsurile vor putea fi mai uşor de copiat.
MEN a publicat, miercuri, pe site modelele de subiecte pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2019, iar ulterior acestea au fost retrase după câteva ore.