• Doar două mese pe zi sunt mai indicate pentru a pierde în greutate, spre deosebire de recomandarea de a consuma mai puţin, dar de cinci ori pe zi, arată rezultatele unei cercetări recente. Specialiştii au observat că rezultatele privind pierderea kilogramelor sunt mai evidente dacă se consumă doar două mese pe zi, chiar dacă acestea presupun aceeaşi cantitate de calorii ca şi cele cinci mese luate la intervale mai mici de timp, scrie Adevărul.
  • Acetaminofenul (popularul paracetamol) este un medicament folosit pe scară largă de mii de pacienţi în lume și este administrat pentru combaterea durerii și febrei. În același timp, cercetătorii din numeroase ţări au continuat să studieze efectele ”banalului” medicament cu efecte analgezice (reducerea durerii) și antipiretice (scăderea febrei) și au descoperit că medicamentul preferat de mii de persoane are și alte calităţi terapeutice, scrie Click.
  • Pierderea unuia sau a mai multor dinţi poate influenţa semnificativ diferite aspecte legate de nivelul calităţii vieţii şi interacţiunea socială a persoanelor. Studii internaţionale arată că înainte de efectuarea unui implant pacienţii semnalează dificultăţi de a mânca (78%), de a zâmbi sau a râde şi sunt stânjenţi în contexte sociale (53%), scrie Descoperă.ro.
  • Oboseala accentuată este un simptom comun mai multor boli, unele chiar grave. Însă de cele mai multe ori, oboseala accentuată este primul semn al anemiei. Principalele simptome ale anemiei sunt pierderea poftei de mâncare, apariţia ameţelilor, a zgomotelor în urechi, constipaţie, dureri de cap, paloarea accentuată a tegumentelor, bătăi puternice ale inimii, paloarea feţei, ameţeală, scrie Doctorul Zilei.