N. D.
Transferul activităţii serviciilor și direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei Ploieşti din Palatul Administrativ în noul sediu, din Piaţa Eroilor nr. 1, vizavi de Catedrala Sf. Ioan, se va finaliza pe 5 decembrie a.c., dată la care se va muta şi Registratura primăriei. Informaţia a fost confirmată, ieri, de către primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, care a declarat că registratura uneia dintre direcțiile din subordine – Direcția Generală de Dezvoltare Urbană – funcționează deja la intrarea principală din noul sediu. Pentru că mutarea activităţii municipalităţii ploieştene a vizat reunirea, într-un singur loc, a tuturor serviciilor şi direcţiilor de specialitate, edilul a ţinut să mai facă precizarea că, pentru o mai bună eficienţă a relaţiei cu publicul, în noul sediu se va amenaja şi un Ghişeu unic. Acest ghişeu va reuni angajaţi de la mai multe servicii, respectiv Urbanism, Patrimoniu, Finanţe Locale, dar şi de la Poliţia locală, ploieştenii urmând să apeleze la respectivul ghișeu inclusiv atunci când au nevoie de eliberarea de avize sau autorizaţii.