Marian Dima, Cristi Damian
Situaţie absolut inedită în Cupa “Satelor”, turneul semifinal al judeţului Prahova, în cadrul căruia una dintre grupe a fost decisă prin “departajarea” făcută în funcţie de cartonaşele galbene primite, între cele 4 echipe participante în turneul de la Blejoi fiind egalitate perfectă, după şase rezultate de egalitate în cele 6 partide disputate!
Astfel, într-un fel, “soarta” calificării a stat şi în… fluierul arbitrilor Dragoş Pantilie şi Antonio Cristovescu, cele două avertismente acordate de aceştia echipelor din Dumbrava şi Măneşti scoţându-le pe acestea din cursă, la departajarea pe criteriul de fair-play! Culmea, în teren, părerea unanimă a fost că formaţia din Dumbrava a etalat un fotbal “un pic superior” celorlalte competitoare, dar acestea au fost “regulile jocului”, după acestea s-a făcut clasamentul!
Oricum, pentru turneul final, programat la Valea Călugărească, la finele acestei săptămâni, turneu după care se va stabili echipa care va reprezenta, la primăvară, judeţul nostru în faza naţională a întrecerii, s-a luat decizia ca, în caz de egalitate, să se execute lovituri de departajare, care vor conta în economia ierarhiei doar în cazul egalităţii de puncte, la final!
S-au calificat aşadar la turneul final care va fi mâine la Valea Călugărească, din grupa B, desfăşurată la Păuleşti, formaţiile din Valea Călugărească şi Teişani, în timp ce de la Blejoi a mers mai departe echipa gazdă, alături de formaţia comunei Măneciu!
Rezultate Cupa Satelor, faza semifinalelor
Grupa A
Comuna Blejoi – Comuna Măneciu 0-0
Comuna Dumbrava – Comuna Măneciu 1-1
(cartonaş galben: Alexe Alexandru/-)
Comuna Blejoi – Comuna Dumbrava 0-0
Comuna Dumbrava – Comuna Măneşti 0-0
Comuna Măneciu – Comuna Măneşti 0-0
(cartonaş galben: -/Gheorghiţă Mihăiţă)
Comuna Măneşti – Comuna Blejoi 1-1
Echipele au fost departajate în funcţie de criteriul fairplay, adică numărul de cartonaşe galbene primite în cadrul turneului.
Comuna Măneciu şi Comuna Blejoi s-au calificat în turul următor, întrucât nu au fost sancţionate cu cartonaşe galbene.
Grupa B
Comuna Vărbilău – Comuna Teişani 0-1
Comuna Păuleşti – Comuna Valea Călug. 0-0
Comuna Valea Călugărească – Com. Vărbilău 1-0
Comuna Teişani – Comuna Păuleşti 2-0
Comuna Valea Călugărească – Comuna Teişani 2-0
Comuna Păuleşti – Comuna Vărbilău 1-3
Clasament
1. Comuna Valea Călugărească 3 2 1 0 3-0 7
2. Comuna Teişani 3 2 0 1 3-2 6
3. Comuna Vărbilău 3 1 0 2 3-3 3
4. Comuna Păuleşti 3 0 1 2 1-5 1
Turneul final
Sâmbătă, 10 noiembrie, Valea Călugărească, program:
10.00: Comuna Teişani – Comuna Măneciu
10.40: Comuna Blejoi – Comuna Valea Călugărească
11.20: Comuna Valea Călugărească – Comuna Teişani
12.00: Comuna Măneciu – Comuna Blejoi
12.40: Comuna Valea Călugărească – Comuna Măneciu
13.20: Comuna Blejoi – Comuna Teişani