Petre Apostol

Pe pârtia de la Innsbruck-Igls, din Austria, la finalul săptămânii trecute, a debutat noul sezon din Cupa Mondială de Sanie, lotul naţional al României fiind alcătuit în totalitate din sportivi originari din Prahova. La primul sezon de la încheierea junioratului, Marian Gîtlan şi Flavius Crăciun, de la CSO Sinaia, au reuşit calificarea la etapa de Cupă Mondială, în urma întrecerii de Cupa Naţiunilor, iar sportivii prahoveni au avut o evoluţie bună, situându-se pe locul 11 în proba de dublu.
9-aDe asemenea, sportiva care a realizat cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, Raluca Strămăturaru (CSA Steaua Bucureşti), din Buşteni, a obţinut calificarea la Cupa Mondială cucerind chiar medalia de bronz la runda de Cupa Naţiunilor, de vineri. La concursul din Cupa Mondială, însă, a ratat clasarea între primele zece locuri (se afla pe a opta poziţie după prima manşă), în urma unei manşe finale mai puţin reuşite, care a trimis-o pe locul 14 în ierarhia generală.
De remarcat, totuşi, că diferenţele de timp au fost foarte mici, sportiva prahoveană încheind la doar 0.559 secunde de prima poziţie, adjudecată de germanca Natalie Geisenberger.
În concursul masculin, la etapa din Cupa Mondială, din lotul naţional a obţinut calificarea Valentin Creţu, format la CSO Sinaia, dar acum legitimat la CSA Steaua Bucureşti. Sportivul din Sinaia a ratat o clasare bună la prima etapă a sezonului, după ce a avut probleme pe ultima secţiune a pârtiei, încheind, în final, pe locul 30, la 1.377 secunde de învingător, tot un german, Johannes Ludwig.
De menţionat că Raluca Strămăturaru şi cei doi sportivi de la CSO Sinaia, Marian Gîtlan şi Flavius Crăciun, au obţinut calificarea la proba de sprint a Cupei Mondiale. Respectiva întrecere i-a cuprins doar pe primii 15 sportivi, desfăşurându-se într-o singură manşă.
În această probă, Raluca Strămăturaru a reuşit să intre în Top 10, clasându-se pe locul al 9-coptulea, cu timpul de 30.291 secunde, fiind la 0.362 secunde de prima poziţie, care i-a revenit tot germancei Natalie Geisenberger.
La dublu, în proba de sprint, Marian Gîtlan şi Flavius Crăciun – aflaţi printre cei mai tineri din concurs, reprezentând prima lor prezenţă din carieră la această probă – au încheiat pe locul 14, cu timpul de 30.541 secunde, înregistrând o întârziere de 0.625 sec. faţă de primul echipaj clasat, Thomas Steu/Lorenz Koller, din Austria.
La evenimentul desfăşurat la Innsbruck-Igls, din lotul naţional al României au mai făcut parte doi sportivi de la CSO Sinaia, Carmen Manolescu şi Andrei Turea, care nu au reuşit, însă, să se califice la etapa din Cupa Mondială, în urma rezultatelor înregistrate la Cupa Naţiunilor. De menţionat că şi aceştia de-abia şi-au încheiat junioratul, Turea fiind prezent, totuşi, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang.
Sportivii prahoveni de la CSO Sinaia sunt pregătiţi de Alexandru Comşa, Corina Drăgan şi Liviu Turea, cel din urmă fiind şi directorul clubului.
Următoarea etapă din Cupa Mondială este programată la finalul acestei săptămâni, în Canada, pe pârtia care a găzduit Jocurile Olimpice din 2010, de la Whistler.