Ieri, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind executarea pedepselor privative de libertate, care introduce detenția la domiciliu pentru cei cu pedepse de până la un an. Față de forma Senatului, PSD a eliminat posibilitatea ca această prevedere să se aplice și pedepselor de până la 10 ani în cazul femeilor însărcinate și celor care au minori în întreținere. Astfel, în această formă, detenția la domiciliu se va aplica persoanelor condamnate la închisoare de până la un an, cu excepția persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență, dar şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracției minime obligatorii pentru liberarea condiționată din pedeapsa inițială a închisorii mai mare de un an, potrivit Hotnews. Proiectul a trecut cu 176 voturi „pentru”, 93 „împotrivă” și 1 abținere și merge la promulgare. Cei de la PNL au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.
Potrivit legii, „judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere, în cazul în care persoana condamnată: a) nu are rapoarte de abateri disciplinare; b) are o pedeapsă care nu depășește 5 ani.”
Mai mult, și cei care execută la domiciliu detenția pot beneficia de liberare condiționată.