După incendiul din Mimiu, un depozit cu materiale textile a ars ieri dimineaţă !
F. T.
Ieri dimineață, în timp ce zeci de pompieri se luptau cu focarele care rămăseseră nelichidate după incendiul izbucnit duminică seara, în Cartierul Mimiu, la depozitul de mase plastice ICIM Urban, alți zeci de anagajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova au fost concentrați pe strada Laboratorului, din Ploiești, acolo unde a luat foc un depozit de materiale textile (în foto 1).
Potrivit reprezentanților pompierilor prahoveni, flăcările au ars o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, dar exista riscul ca acestea să se propage și la o hală din apropiere.
Pe strada Laboratorului au fost concentrate nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și 47 de pompieri. Din fericire, doar o femeie a suferit un atac de panică, iar flăcările nu s-au extins și la construcția învecinată, incendiul fiind localizat în jurul orei 13, iar în jurul orei 14, 30, stins. Totodată, ISU Prahova a revenit în cursul zilei în legătură cu suprafața afectată la depozitul de materiale textile, aceasta fiind nu de 300 de metri pătrați, ci de 700 de metri pătrați.
În ceea ce privește incendiul de la ICIM, Urban acesta era, ieri, cum aminteam mai sus, supravegheat de către pompierii militari (foto 2). Iar în contextul în care nu puțini au fost ploieștenii care s-au întrebat dacă norul de fum care a stagnat deasupra orașului ore bune este toxic, într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești se precizează: “Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Ploiești s-a întrunit, astăzi (n.n. – ieri) , într-o ședință extraordinară, pentru a se analiza situația creată în urma incendiului izbucnit duminică, 11 noiembrie 2018, la depozitul de mase plastice din Cartierul Mimiu. La ședință au participat conducerea municipalității ploieștene, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) “Șerban Cantacuzino” Prahova, ai Poliției Municipiului Ploiești, ai Gărzii de Mediu Prahova, ai Agenției pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Prahova, precum și alți factori de decizie locali. În cadrul discuțiilor, s-au analizat stadiul intervenției în vederea lichidării complete a incendiului și preîntâmpinării reizbucnirii unui nou focar, precum și modalitatea de sprijin, temporar, cu utilaje din dotarea municipalității, a I.S.U. Prahova, în vederea derulării, în condiții optime, a activităților de intervenție. Ulterior, cauzele incendiului vor fi stabilite prin colaborarea instituțiilor abilitate în acest sens. Până în prezent ( ora 12 a zilei de ieri – n.n.), din măsurătorile instantanee efectuate de reprezentanții A.P.M. Prahova și Gărzii de Mediu Prahova reiese că nu au fost depășite valorile critice de poluare, care ar putea pune în pericol sănătatea populației”.