Petre Apostol

După o pauză de trei săptămâni, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan revine în circuitul WTA, evoluând pe tabloul principal al turneului organizat la Limoges, în Franța, întrecere din seria 125K, fiind dotată cu premii în valoare de 125.000 de dolari.
Aflată pe locul 71 în clasamentul mondial, sportiva din Sinaia, în vârstă de 25 de ani, este cap de serie nr. 4 pe tabloul principal al turneului din Hexagon, urmând să întâlnească în primul tur o jucătoare din calificări. În cazul în care va reuși să avanseze, în turul secund s-ar confrunta cu învingătoarea dintre Jamie Loeb (Statele Unite ale Americii, locul 179 WTA) și Natalia Vikhlyantseva (Rusia, locul 134 WTA).
Pentru prezența în primul tur, Ana Bogdan are asigurat un punct în clasamentul WTA și un premiu în valoare de 847 de euro.
De menționat că principala favorită a turneului este o jucătoare din România, Mihaela Buzărnescu (locul 24 WTA), posesoare a unei invitații pentru acest turneu, iar pe tabloul principal se mai regăsesc încă două sportive tricolore: Monica Niculescu (locul 77 WTA, cap de serie nr. 5, câștigătoarea de anul trecut de la Limoges) și Alexandra Dulgheru (locul 148 WTA).