Lucian Avramescu
Citesc, trist, despre moartea unui pictor în vârstă de 69 de ani. Presa anunţă nu moartea artistului, ci moartea unui lider al Revoluţiei din Reșiţa. În subsol, știrea amintește că revoluţionarul din Decembrie picta și încă înaripat de har coloristic. Iată textul:
”Liderul mişcării revoluţionare din 21 şi 22 Decembrie 1989 de la Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu, a murit la vârsta de 69 de ani, luni după-amiază, la locuinţa sa din cartierul reşiţean Doman.
Originar din localitatea Prilipeţ, artistul plastic Nicolae Dumitru Vlădulescu, Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, a fost unul dintre puţinii pictori români care au intrat în circuitul internaţional al artei. Tablourile sale sunt expuse permanent la Soho Gallery din New York şi s-au aflat de-a lungul timpului la International Art Show Berlin (1985) sau în expoziţia itinerantă din Europa, ce a inclus ţări precum Franţa, Germania sau Austria”.
Finalul știrii merita să fie începutul ei.
Revenind la Revoluţie, observ că ea a avut loc peste tot, inclusiv la Reșiţa. Azi urmele ei nu se mai văd nicăieri, iar când sunt, apar în tragice texte de necrolog, sau în ruine. Cea mai dureroasă ruină este a patriotismului.
Revoluţia n-a fost. Au fost doar niște oameni, idealiști și curajoși, care au crezut că dărâmă comunismul, punând în loc democraţia și libertatea. Dărâmarea a fost totală, mai puţin a comunismului care a supravieţuit deghizat, prin aceiași indivizi, sau înlocuitorii lor la comandă, belferi ai unui dezmăţ bine controlat.
Știrea despre moartea revoluţionarului, care era un pictor idealist, poate ţine loc de necrolog pentru moartea idealurilor unei revoluţii ratate.
