Filarmonica ”Paul Constantinescu” invită publicul meloman joi, 25 octombrie, la un concert simfonic dedicat în mod special Zilei Armatei Române. Astfel, în sala „Ion Baciu” a instituţiei de cultură vor răsuna, de la ora 19.00, “Concertul în Mi bemol major pentru doi corni, orchestră de coarde și continuo” de Georg Philipp Telleman şi Suita Simfonică „Mihai Viteazul”, a lui Tiberiu Olah.
La pupitrul orchestrei simfonice se va afla directorul filarmonicii, dirijorul Vlad Mateescu, solişti fiind corniștii Ioan Gabriel Luca şi Mihai Sîrbu. În ceea ce îi priveşte pe cei doi solişti invitaţi, Ioan Gabriel Luca a început să studieze vioara la vârsta de 6, iar la 12 ani se hotărăște să devină cornist sub îndrumarea prof. Neculai Musteață, în cadrul Liceului ”Octav Băncilă” din Iași. A câștigat premiul I la șase ediții consecutive (1990- 1996) ale Olimpiadei Naționale, acestor distincții fiindu-le adăugate alte premii I la concursurile de interpretare, inclusiv de la Ploieşti. Din 1997 este membru al Filarmonicii ”George Enescu”, iar din 1999 este șef de partidă corn. În anul 2004, Ioan Gabriel Luca este distins de către Președintele României cu Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a. Mihai Sîrbu a studiat muzica tot la Iași, iar studiile universitare le-a urmat în cadrul Academiei de Muzică George Enescu.
În calitate de instrumentist a cântat în Orchestra Operei Române din Iași, iar din anul 1999 este prim cornist al Filarmonicii din Botoșani. A colaborat, ca instrumentist, cu mai multe orchestre din țară, iar în calitate de solist a susținut concerte acompaniat de mai multe orchestre din țară, inclusiv din Ploieşti.
Din 2011, Mihai Sîrbu este și manager al Filarmonicii din Botoșani.
Biletele pentru concertul de joi, în valoare de 20 lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți), pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii, de la Agenția Teatrală sau online, pe www.filarmonicaploiesti.eu