Giorgiana Radu
Dimineaţă obișnuită (!?) bucureșteană. Braserii și fast food -uri domină parterul unui mall. Fiind puţin după orele 10.00 mesele sunt în majoritate neocupate. Câţiva matinali, răsăriţi ici-colo, precum ciupercile atunci când abia le zărești, iau o gustare sau își beau cafeaua. Nimic nu pare să dezmorţească banalul unei dimineţi de toamnă, mult prea liniștită pentru o capitală care riscă să-și piardă auzul.
De undeva, răsună melodios o voce feminină. Nu vine din difuzoarele transmiţătoare ale unor programe radio. E mult prea încărcată de viaţă, iar armonia este desăvârșită, indicând o voce educată. Notele muzicale sună astfel doar pe marile scene. Aici, acea voce părea ceva ce venea din ireal. Doar că prezenţa femeii de peste 60 de ani nu putea fi contestată. Părul alb, strâns cu grijă într-un coc, spre ceafă, îmbrăcată îngrijit, cu două sacoșe în mâini și o privire semeaţă, demnă, însoţite de un zâmbet senin, întregeau vocea care pătrundea dincolo de zidurile clădirii. Pășea încet, căuta privirea puţinilor spectatori, cânta, improviza, interpreta. Părea un actor rătăcit în căutarea publicului pierdut.
Puţinii spectatori s-au grăbit să coboare prestaţia personajului în derizoriu, alăturându-l unui cerșetor oarecare, unui om nebun, deconectat de la pulsul normalităţii. Zâmbetul lor ironic era mai mult decât sugestiv.
Doar câteva minute a durat momentul artistic al femeii venite din neunde. Tabloul ei era al unui intelectual de elită, în viaţa căruia, la un moment dat, s-a produs un scurtcircuit. A plecat fără să primească aplauzele auditoriului, pe care le merita negreșit. Și ca finalul acestui act trist să se adâncească, în scenă își face apariţia un gardian înfumurat, care gesticulează și interoghează personajul feminin. Nu știu ce a spus, cert e că femeia cu voce divină s-a făcut nevăzută. Mă întreb dacă în locul acelei femei ar fi fost un cerșetor din cei insistenţi și obraznici, dacă un bărbat ar fi agresat o tânără, dacă… Acel paznic plin de el până la refuz și-ar mai fi făcut apariţia? Răspunsul îl știm deja!
Lumea e plină de „nebuni”, pe care îi etichetăm fără să gândim o clipă ce s-a petrecut cu ei, ce a dus la rătăcirea lor prin viaţă. De multe ori, aceștia se prăbușesc de la etajele de sus ale intelectualităţii, iar noi, cei care-i judecăm, le suntem inferiori, chiar dacă, aparent, părem „sănătoși”.
Aplauzele mele pentru femeia cu voce divină de la mall, și pentru toţi aceia care-și caută publicul și nu-l găsesc, au venit târziu. Un public pierdut, cum pierduţi sunt, în negurile unor tragedii neaflate, mulţi artiști în care harul – în mod miraculos – a supravieţuit.
