Primul ministru britanic Theresa May a cerut UE să nu permită ca problema graniţei cu Irlanda să afecteze discuţiile legate de Brexit, declarând că încă mai crede că o înţelegere este posibilă, deoarece un oficial UE a afirmat că şansele unui Brexit fără acord au crescut, relatează agenția Reuters, citată de Mediafax. Adresându-se Parlamentului înainte de a se deplasa la Bruxelles pentru summit-ul de astăzi, May a rămas optimistă, dar a repetat că nu va fi de acord cu nimic care ar putea împărţi Marea Britanie. May a afirmat că este frustrant faptul că „aproape toate punctele de dezacord rămase se concentrează asupra modului în care gestionăm un scenariu la care ambele părţi speră să nu se ajungă niciodată şi care, dacă s-ar întâmpla, ar fi doar temporar. Nu putem lăsa acest dezacord să deranjeze perspectivele unei înţelegeri bune şi să ne lase cu un Brexit „fără acord” pe care nimeni nu-l doreşte”, a declarat ea în Parlamentul britanic. Cu mai puţin de şase luni înainte ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar, discuţiile s-au blocat la sfârşitul săptămânii cu privire la modul în care se va asigura că nu există controale la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.