Petre Apostol

De astăzi, până duminică, oraşul Ploieşti va fi „capitala” gimnasticii artistice româneşti, în Sala Sporturilor „Olimpia” urmând să se desfăşoare Campionatul Naţional Individual Open şi Campionatul Naţional al Reprezentativelor de Club, atât la masculin, cât şi la feminin. Întrecerile se dispută pentru a doua oară consecutiv şi a patra oară în istorie la Ploieşti.
De menţionat că la această ediţie este prezent şi un lot naţional din Norvegia, care va participa în afara concursului.
Cei mai buni gimnaşti şi cele mai bune gimnaste din România îşi vor disputa titlurile naţionale puse în joc, competiţia reprezentând, totodată, şi un test important înaintea Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, programate la Doha, în Qatar, în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie.
Primii care vor intra în concurs la evenimentul organizat la Ploieşti sunt băieţii, care vor participa astăzi, în două serii: seria 1 – între orele 15:00-16:30; seria 2 – între orele 18:00-20:00.
Concursul feminin este programat mâine, de la ora 16:00, iar finalele pe aparate, atât la feminin, cât şi la masculin, vor avea loc duminică, între orele 10:00-13:00.
La masculin vor participa 41 de sportivi, printre care şi deţinătorul titlului naţional la individual compus Cristian Băţagă (CSM Bistriţa), campionul european de anul trecut de la sol, Marian Drăgulescu (Steaua Bucureşti), precum şi câştigătorul în trei finale pe aparate la ediţia anterioară a Naţionalelor, Vlad Cotuna (Steaua Bucureşti).
La feminin sunt înscrise 21 de sportive, printre favoritele la medaliile de aur regăsindu-se Denisa Golgotă (vicecampioană la individual compus anul trecut) şi Ioana Crişan, componente ale CNS Deva. De menţionat că va lipsi din concurs deţinătoarea titlului naţional la individual şi câştigătoare în trei dintre cele patru finale pe aparate (celălalt revenind Denisei Golgotă), Larisa Iordache, operată de curând, fiind în perioada de refacere.
Deşi are o tradiţie imensă în gimnastica artistică, judeţul Prahova nu va fi reprezentat în concurs decât pe lista arbitrelor, în rândul cărora se vor regăsi Doina Olaru, Corina Ungureanu, Camelia Rădulescu, Gabriela Tavaru, care sunt, totodată, şi antrenoare în cadrul CS Petrolul Ploieşti.