Frans Timmermans: Dacă CE va trebui să ia măsuri, atunci o va face

Ieri, premierul Viorica Dăncilă a participat în Parlamentul European, la o dezbatere privind respectarea statului de drept din România, într-o sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a subliniat din nou faptul că CE va lua măsuri împotriva României dacă acestea sunt necesare, potrivit Mediafax.
Timmermans a recomandat României să păstreze deschis dialogul cu forurile europene, anunţând că, dacă este necesar, Comisia Europeană va lua măsuri, deoarece este „gardianul democraţiei”.
„Dacă CE va trebui să fie brutal de sinceră, o va face. Dacă va trebui să ia măsuri, atunci o va face şi aceasta nu e o ameninţare, ci asta facem noi, Comisia, ca gardieni ai democraţiei (…). Vreau realmente să avem succes aici şi cer din nou Guvernului să păstreze dialogul deschis şi să accepte recomandările”, a mai spus Timmermans.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în Parlamentul European, că vrea un dialog constructiv, dar există multă dezinformare, acuzând-o direct pe Monica Macovei că practică astfel de metode. „Am văzut lucruri pe care le-am luat în calcul, lucruri constructive. Am vrut un dialog constructiv, dar mi-am dat seama că există multă dezinformare. Nu îi acuz pe cei care au spus aceste lucruri, ci pe cei care stau în spatele dezinformării. Vreau un dialog constructiv pentru România şi UE. Doamna Macovei, ştiu despre dezinformările dumneavoastră. Acest Guvern pe care îl criticaţi a dus la o creştere a nivelului de trai. Nu vă face cinste să aduceţi politica internă în PE. E o lipsă de respect faţă de poporul român”, a declarat Viorica Dăncilă.
De asemenea, Viorica Dăncilă a declarat, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European, că ieri i-a informat pe membrii acestui for despre abuzurile care s-au petrecut în România din cauza protocoalelor secrete, solicitându-le acestora să nu le mai ignore.
„Comisia de la Veneţia spunea că în sistemul sovietic, Parchetul reprezenta un instrument… Jumătate dintre magistraţii din România au avut dosare prin care au fost influenţaţi să dea soluţii. Nu o spun doar eu, o spun magistraţii din România. În final, toţi au fost achitaţi iar dosarele clasate, dar ei au fost înlăturaţi. Azi (n.n. – ieri) v-am informat pe toţi despre abuzurile din România. De acum nu se vor mai putea ignora aceste lucruri, nu se va mai putea vorbi despre justiţia din România, dacă nu se va vorbi despre aceste abuzuri. Întrebaţi-vă de ce ….”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii din PE.
Şeful Executivului român a criticat poziţia Parlamentului European referitoare la mitingul din 10 august din România, precizând că în cazul altor state nu a fost luată aceeaşi atitudine.
„Despre mitingul din 10 august voi spune câteva cuvinte. Văd că e acuzată Jandarmeria Română că a acţionat împotriva unor oameni violenţi care au încercat să intre în Guvern. Nu am văzut aceeaşi poziţie faţă de alte mitinguri din Franţa, Spania etc, când forţele de ordine au intervenit cu aceleaşi proceduri. Nu pot accepta ca Jandarmeria să fie acuzată pentru acţiuni practicate peste tot în România. Nu permiteţi ca în România să se întâmple lucruri de neacceptat în alte state membre. Nimeni, niciodată nu va putea întoarce România din parcursul său european”, a completat Dăncilă.
În același timp, premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu s-a dus la Strasbourg pentru a da socoteală, ci din respect şi preţuire pentru forul european. Şeful Executivului român a solicitat aceeaşi atitudine faţă de poporul român.
„Nu am venit să dau socotoleală. Am venit pentru că vă preţuiesc şi vă respect. Cer acelaşi respect pentru România din partea dumneavastră. Întreb pentru cine vrem să construim? Pentru politicieni, pentru MCV, pentru europeni ? Nu, trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţeneşti sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancţionat. În ce fel a vorbit MCV despre încălcarea drepturilor?”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Decizia organizării dezbaterii de ieri a fost luată în unanimitate de Conferinţa Preşedinţilor PE, formată din liderii grupurilor politice şi preşedintele PE. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, pe 7 septembrie, că are toată deschiderea de a merge şi în Parlamentul European, dacă va fi invitată la dezbaterea pe marginea protestelor din 10 august.
Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul European a amânat, pentru prima săptămână a lunii noiembrie, adoptarea Rezoluţiei privind statul de drept în România.
Surse europene au precizat pentru MEDIAFAX că în a doua săptămână a lunii octombrie, preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Acesta este şi motivul deciziei PE de a amâna adoptarea rezoluţiei, au adăugat sursele citate.