Tinerii adulţi care sunt obezi sau supraponderali pot să trăiască cu până la 10 ani mai puţin decât cei care au o greutate normală, potrivit unui studiu nou, condus de ”The George Institute for Global Health” şi de Universitatea Sidney, Australia, conform eurekalert.org, preluată de MedLive.ro.
Adulţii tineri din Australia, diagnosticaţi cu obezitate, pot să trăiască cu până la 10 ani mai puţin, potrivit unui nou studiu, publicat în ”Internaţional Journal of Obesity”, care prevede că 36,6 milioane de ani de viaţă vor fi pierduţi în rândul populaţiei australiene din cauza obezităţii. De asemenea, aceştia susţin că riscul este cu 27% mai ridicat pentru bărbaţi decât pentru femei.
”Se pare că obezitatea afectează, în mod special, persoanele care au între 20 şi 30 de ani”, declară autorul principal, Thomas Lung, de la ”The George Institute for Global Health”.
Thomas Lung consideră că oamenii încă nu realizează cât de gravă este obezitatea, care tinde să devină din ce în ce mai comună.
”Ştim că excesul de greutate are un impact asupra sănătăţii, dar este mult mai grav când un adult tânăr este obez deoarece îi afectează direct speranţa de viaţă. Vorbim despre până la 10 ani din viaţă pierduţi”, continuă acesta.
Modelul folosit de cercetători calculează cantitatea estimată de greutate pe care adulţii o acumulează în fiecare an, în funcţie de vârstă, sex şi greutatea la momentul respectiv. De asemenea, se ia în considerare speranţa de viaţă actuală şi procentul de mortalitate mai ridicat al persoanelor obeze. Acest model a calculat speranţa de viaţă a oamenilor în funcţie de categoria de vârstă ( 20, 30, 40, 50 şi 60 de ani) şi de greutatea de la momentul respectiv ( sănătos, supraponderal, obez, obezitate severă).
Iată câteva concluzii: femeile sănătoase care au, în medie, 20 de ani se pot aştepta să mai trăiască 57 de ani, pe când bărbaţii sănătoşi, care au aceeaşi vârstă, se pot aştepta să mai trăiască 60 de ani; dacă adulţii tineri sunt obezi, femeile îşi pot pierde 6 ani din viaţă, iar bărbaţii 8. Dacă aceştia suferă de obezitate severă, femeile îşi pot pierde 8 ani din viaţă, iar bărbaţii 10; riscul decesului prematur asociat cu excesul de greutate a scăzut cu vârsta. De exemplu, femeile obeze, de 40 de ani, pot să trăiască cu 4,1 ani mai puţin, iar bărbaţii din aceeaşi categorie cu 5,1 ani mai puţin; femeile obeze, de 60 de ani, pot să trăiască cu 2,3 ani mai puţin, iar bărbaţii cu 2,7 ani mai puţin.
Aceste rezultate trag un semnal de alarmă asupra necesităţii introducerii unor programe care să prevină obezitatea, în special în rândul tinerilor.
Din anul 1995 până în prezent, rata obezităţii s-a triplat.
”Multe persoane consideră că obezitatea este o problemă care afectează, în mod special, oamenii ajunşi la jumătatea vieţii. Totuşi, în prezent, doar 43% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani au o greutate normală. Şi mai grav este că anticipăm ca, până în anul 2025, procentul tinerilor obezi va ajunge la 35%”, concluzionează Thomas Lung.