V. Stoica

De vineri și până duminică inclusiv, centrul municipiului Ploiești se va întoarce la originile meșteșugurilor tradiționale, prin organizarea celei de-a doua ediții a Târgului Meșteșugurilor tradiționale, eveniment care se va desfășura în acest weekend pe esplanada dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ, în organizarea Consiliului Județean Prahova și a Centrului Județean de Cultură Prahova.
Meșteri din mai multe zone ale județului Prahova și nu numai își vor arăta măiestria, deseori de mult timp uitată în negura vremii, putând fi urmăriți la lucru – acompaniați de artiști de muzică populară – de către iubitorii tradițiilor strămoșești.
De la ora 9.00 dimineața și până la opt seara, ploieștenii îi vor putea admira la lucru pe artizanii tradiționali, care vor aduce în centrul Ploieștiului ceramică, costume populare, cojoace și cioplituri în lemn, lemn pictat din Transilvania, covoare țesute, opinci, pictură naivă și colaje din paie, precum și multe alte obiecte tradiționale din Prahova, Brașov, Galați, Dâmbovița, Suceava, Buzău, Vâlcea și din Republica Moldova.