Două personalităţi contestate în epocă, arhiepiscopul salvadorian Oscar Romero, asasinat în 1980, şi bunul lui prieten şi mentor de la Vatican, papa Paul al VI-lea, au fost sanctificaţi, ieri, în cadrul unei ceremonii ample, ce a avut loc în Piaţa Sfântul Petru, informează AFP, preluată de Agerpres.
Papa Francisc a pronunţat formula tradiţională de canonizare în faţa zecilor de mii de credincioşi – inclusiv numeroşi salvadorieni – prezenţi în centrul Vaticanului. „Îi declarăm şi îi definim ca sfinţi pe preafericitul Paolo al VI-lea şi Oscar Arnulfo Romero Galdamez”, a declarat actualul suveran pontif. Alte cinci persoane, beatificate în prealabil, au fost proclamate în rândul sfinţilor.
Peste 60.000 de persoane, potrivit Vaticanului, s-au reunit în faţa bazilicii Sfântul Petru, a cărei faţadă a fost decorată cu portrete uriaşe ale celor şapte noi sfinţi.
Arhiepiscopul Oscar Romero a găsit un mentor în persoana papei Paul al VI-lea, fostul lui profesor din Roma cu care întreţinea o corespondenţă asiduă, susţinând proiectul de modernizare a Bisericii Catolice, înscris în Conciliul Vatican II.
Papa Francisc, care a purtat un cordon alb pătat cu sângele lui Oscar Romero şi un şorţ al papei Paul al VI-lea în timpul acestei ceremonii de canonizare, a trecut în rândul sfinţilor şi doi preoţi italieni şi două fondatoare ale unor ordine religioase – o germancă şi o spaniolă -, care i-au ajutat pe săraci.
A fost canonizat şi Nunzio Sulprizio, decedat la vârsta de 19 ani în debutul secolului al XIX-lea. Acel tânăr orfan italian, care a acceptat o viaţă de suferinţă, a fost beatificat de papa Paul al VI-lea, care considera că „tinereţea nu trebuie să fie considerată o vârstă a pasiunilor dezordonate”.
Descris ca un om simplu şi apropiat de popor, Oscar Romero, născut în 1917, a luat apărarea ţăranilor fără pământ din Salvador, spre nemulţumirea mediilor conservatoare din această ţară.
Supranumit „vocea celor fără voce”, acest adept al teologiei eliberării, fără să fie teolog, a fost asasinat în timpul unei slujbe de un comando al extremei drepte, pe 24 martie 1980, la începutul unui război civil (1980-1992) care a făcut aproximativ 75.000 de morţi şi 7.000 de dispăruţi în Salvador.