Luiza Rădulescu Pintilie
Asfaltarea drumurilor, modernizarea a trei școli, demersuri pentru realizarea rețelei de alimentare cu gaze și înființarea unui Centru zonal pentru protecție socială – toate se află, în această perioadă, pe lista priorităților administrației locale din comuna Rîfov. Ca urmare, și primarul Costin Cazanciuc și locuitorii așezării au toate motivele să considere că această toamnă este una a unui bilanț bogat în realizări. Discuțiile finale purtate, nu cu mult timp în urmă, cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și firma care va asigura asistența tehnică sunt încă o confirmare că anul viitor, cam pe timpul acesta, gospodăriile și instituțiile vor putea fi branșate la rețeaua de alimentare cu gaze. În același timp, lucrările de asfaltare sunt în plină desfășurare, iar școlile din satele Palanca, Mălăiești și Sicrita vor fi consolidate și modernizate. Pentru că din vechile clădiri au rămas doar zidurile, elevii au fost redirecționați către celelalte unități de învățământ din comună, transportul lor fiind asigurat cu microbuzele școlare și cu un autobuz închiriat. Un proiect inedit prinde în această perioadă de asemenea contur, realizarea lui contribuind atât la rezolvarea unor grave probleme sociale, cât și la asigurarea unor noi locuri de muncă și valorificarea unui spațiu care risca să se degradeze și să rămână în paragină. Practic, în fosta școală din satul Buchilași, dezafectată de mai mulți ani, urmează să fie realizat – în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, contractul de asociere urmând să fie semnat în cel mai scurt timp- un Centru zonal pentru protecție socială. În acest sens, pe această temă, a avut loc o întâlnire între primarul comunei Rîfov, Costin Cazanciuc, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, Viorel Călin. Viitorul centru ar urma să asigure soluții de protecție socială pentru mai multe categorii de beneficiari: persoane vârstnice lipsite de sprijin, copii abandonați sau proveniți din familii ce nu pot să îi întrețină, persoane care se confruntă cu grave probleme sociale. Eforturile administrației locale din Rîfov de a găsi soluții pentru problemele sociale sunt cu atât mai de apreciat cu cât acestea înregistrează o tendință de accentuare la nivel național și cu atât mai mult în mediul rural.