Nicoleta Dumitrescu
Pentru că zilnic, de dimineaţa până seara, sunt pline de călători, gările şi autogările pot fi considerate adevărate porţi de intrare într-o localitate, indiferent dacă aşezarea respectivă este din mediul urban sau rural. Tocmai de aceea, astfel de locuri ar trebui să stea în primul rând sub semnul civilizaţiei, adică să existe spaţii adecvate nu doar pentru staţionarea microbuzelor, ci şi pentru călători, dar mai ales să fie curăţenie. Această „normalitate” e însă foarte departe de a fi valabilă şi la una dintre porţile de intrare ale Ploieştiului, cunoscuta Autogara Nord – numită pompos Terminal Nord Găgeni – din municipiul reşedinţă al judeţului Prahova arătând mai degrabă a fi un loc uitat de lume, unde civilizaţia nu a fost încă inventată! Cât vezi cu ochii sunt gunoaie peste tot, mormanele tronând atât pe jos, cât şi deasupra coşurilor, înţesate şi ele cu resturi menajere. Toată această imagine pare însă să nu-i prea deranjeze pe unii dintre călători, care se dovedesc a fi destul de curajoşi să muşte cu poftă ba dintr-un covrig, ba din diverse preparate calde cumpărate de la chioşcurile existente în zonă. Cât despre locurile de aşteptare, „Terminalul Nord Găgeni” poate fi, de departe, un exemplu chiar de Cartea Recordurilor, călătorii fiind întâmpinaţi cu scaune legate de copaci!
Cu siguranţă, pentru navetiştii care au domiciliul în localităţile de pe Valea Teleajenului sau alţi prahoveni veniţi cu diferite treburi în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova, „Autogara” Nord Ploieşti este un loc arhicunoscut. De aici zilnic, de dimineaţă până seara, sunt puse la dispoziţia călătorilor microbuze care circulă, dus- întors, către Vălenii de Munte, Slănic, Plopeni sau alte aşezări. Problema este că locul unde vin şi de unde pleacă microbuzele către localităţile menţionate numai „autogară” nu se poate numi, după am putut constata la începutul acestei săptămâni, dimineaţa la ora 9.00. Mizerie pe ciment cât vezi cu ochii, resturi menajere şi hârtii împrăştiate de vânt şi strivite inclusiv de roţile autovehiculelor, iar din când în când fiind răscolite şi de câte un maidanez pripăşit în zonă. Coşuri de gunoi? Sunt câteva, dar mult prea puţine ca să ţină „ritmul” zecilor de călători care se perindă prin acest spaţiu şi care, înainte de a urca în mijloacele de transport care să-i ducă la destinaţie, vor să-şi potolească foamea. Aşa că imaginea mormanelor de gunoaie, vizibile pe la toate colţurile, inclusiv pe sub bănci, se prezintă, în toată spendoarea, inclusiv în faţa acelora care înfulecă în grabă ceva cald, cumpărat de la chioşcurile din zonă.
Dincolo de această imagine deplorabilă, mult mai groteşti sunt însă spaţiile destinate staţionării călătorilor, scaunele legate cu sârmă în jurul a două sălcii pletoase fiind un adevărat unicat! Culmea este însă faptul că, deşi sunt aproape negre din cauza mizeriei, scaunele nu au fost ocolite nici de către cei care au făcut campanie la referendumul organizat la sfârşitul săptămânii trecute, dar nici de câte un călător căruia nu i-a păsat unde îşi poate lăsa bagajul sau chiar să se aşeze.
Având în vedere această totală şi inacceptabilă lipsă de civilizaţie, am dorit să aflăm un punct de vedere şi de la cei care au în administrare „Terminalul Nord Ploieşti”. Din păcate, nu am reuşit să aflăm nici măcar cine administrează, părând să fie o necunoscută, dar poate instituţiile care au ca obiect de activitate şi verificarea unor asemenea spaţii se vor autosesiza. Nu de alta dar, dacă în prima zi a săptămânii putea să fie atâta mizerie, la sfârşit de săptămână cum este?!
* * *
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, pentru bieţii călători sunt semnale că vor avea probleme şi din partea transportatorilor rutieri de persoane. Conform unui comunicat al Federaţiei Operatorilor Rutieri de Transport (FORT) remis agenţiei Mediafax, aceştia au anunţat că vor sista activitatea vineri, între orele 14:00 şi 14:15. Acţiunea va consta în oprirea, în toate judeţele, pentru 15 minute, a întregii activităţi, atât în autobaze, autogări, cât şi pe traseu. Conform documentului menţionat, transportatorii rutieri de persoane din FORT sunt îngrijoraţi de „fenomenul de naţionalizare care începe să învăluie România”. Potrivit acestora, acţiunea de vineri reprezintă „un ultim avertisment adresat Guvernului” pentru ca apoi să se recurgă la ample proteste în Capitală. FORT reprezintă peste 70% din firmele cu profil de autogări din Romania şi 80% dintre transportatorii rutieri de persoane din traficul judeţean şi interjudeţean.