Marian Dima

Competiţiile judeţene sunt aproape de jumătatea turului,, deja, „întrevăzându-se” candidatele la promovare. Unele dintre ele, suprize plăcute, în Superligă, de exemplu, reapărând în prim plan formaţia Petrolul Băicoi, care cocheta, nu demult, cu Liga A, având chiar „pretenţii”! Băicoiul a trecut pe primul loc în cel de-al doilea eşalon, unul unde, avem de a face şi cu prima „ciudăţenie” – cazul CS Valea Doftanei! Această echipă a adunat, deja, două „forfait-uri” – în etapele 1 şi 3 (meciurle de la Brazi – Negoieşti şi Mizil fiind pierdute la „masa verde”), fapt pentru care ar trebui scoşi din întrecere, unde, oricum, ocupă ultimul loc! Nu se va întâmpla asta, cel mai probabil, fotbalul judeţean merge înainte, cu „regulile lui”… Mai jos, la Liga B, Voinţa Măgurele şi Muntenii Câmpina par a avea atu-uri în plus pentru promovare, în timp ce, în seria „Est”, cea mai echilibrată, AS Gherghiţa şi Olimpia Cireşanu sunt în frunte. Un plus şi pentru noua echipă a Comarnicului, Olimpia, care conduce seria din care face parte, în Liga C, după cum puteţi vedea, Cosminele şi noua echipă a celor din Ceptura – Viitorul, fiind aspirante clare la promovare din celelalte serii.