N.D.

În perioada 13-20 octombrie, la Ploieşti a avut loc o acțiune de informare și colectare a deșeurilor electrice și electronice în Ploiești, organizată de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec și operatorul local partener, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice. Potrivit organizatorilor, urmare a acestei acţiuni, aproximativ 6.000 de kilograme de aparatură, reprezentând echipamente electrice și electronice vechi, au fost colectate selectiv și trimise la reciclare. Ploieştenii au scăpat de aparatura veche fie ducând-o personal la punctele de colectare provizorii din oraș, fie apelând TelVerde 0800 444 800 –
serviciul gratuit de preluare de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție a echipamentelor electrice scoase din uz. Totodată, ca urmare a acestei campanii, 17 ploieşteni au fost norocoșii câștigători ai premiilor puse în joc la tombola organizată cu ocazia acțiunii menţionate. S-a precizat faptul că persoanele care nu au participat la această acțiune de colectare și vor să scape de aparatura veche, de acasă sau de la birou, în continuare pot apela gratuit la TelVerde 0800 444 800 – serviciul de colectare gratuit de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție. Acesta este un serviciu permanent de care ploieştenii beneficiază în continuare. Conform procedurii de funcționare a serviciului, după ce s-a făcut o comandă la TelVerde, persoana respectivă va fi contactată de către reprezentanţii Serviciului Local de Colectare Prahova, împreună cu aceştia urmând să fie stabilite ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea aparaturii. Termenul pentru a primi telefon din partea echipei locale este de trei zile lucrătoare, din ziua următoare înregistrării unei comenzi în call-center. Persoanelor juridice li se oferă şi documentele necesare de casare. TelVerde este un număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00.