Petre Apostol
Sâmbătă, în fața Sălii Sporturilor „Olimpia” din Ploiești, Federația Română de Gimnastică, având sprijinul Consiliului Județean Prahova și al Primăriei Ploiești, prin Clubul Sportiv Municipal, a demarat programul „Hai cu noi în țara campionilor”, eveniment de selecție pentru cluburile de gimnastică.
A fost, practic, un eveniment inedit de promovare a celui mai medaliat sport olimpic românesc – gimnastica artistică, dar și a gimnasticii ritmice, totodată. În plus, a fost un preambul pentru ediția cu numărul 71 a Campionatelor Naționale Individuale și pentru Reprezentative de Club, care va avea loc în această săptămână, la Sala „Olimpia”.
„Hai cu noi în țara campionilor” este un program prin care Federația Română de Gimnastică va coordona evenimente de genul celui desfășurat la Ploiești în întreaga țară, cu scopul ca antrenorii cluburilor locale să realizeze o selecție de copii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani.
În cadrul evenimentului organizat la Ploiești, antrenoarele de la CS Petrolul Ploiești au supervizat copiii dornici de a realiza primele exerciții de gimnastică în zona de baby-gym special amenajată, realizându-se și înscrieri în programul „Hai cu noi în ţara campionilor”, iar copiii au primit diplome de participare şi medalii.
În același timp, pe o scenă amplasată în fața Sălii „Olimpia” au fost prezentate mai multe momente artistice și sportive de către componentele secției de gimnastică artistică de la clubul petrolist, precum și de la cea de gimnastică ritmică de la CSM Ploiești. De la secția de gimnastică ritmică de la CSM au evoluat inclusiv proaspăt campioana națională de junioare cu echipa, Gabriela Constantin, și vicecampioana națională de prejunioare la individual, Sabina Enache.
De asemenea, în cadrul evenimentului moderat de prezentatoarea TVR Alina Alexoi au urcat pe scenă legende ale gimnasticii artistice românești și prahovene, deopotrivă, precum: antrenorul prahovean intrat în Cartea Recordurilor – Octavian Bellu, președintele Federației Române de Gimnastică – Andreea Răducan, campioană olimpică și mondială, medaliatele olimpice Silvia Stroescu, Larisa Iordache, campioana mondială ploieșteană Corina Ungureanu, care, în prezent, este antrenoare chiar la CS Petrolul Ploiești, campionul olimpic, mondial și european Marius Urzică, în prezent antrenor al lotului național masculin.
Binecunoscutul antrenor Octavian Bellu a spus: „Este impresionant să mă aflu în acest loc. În această sală s-au organizat multe campionate naționale și internaționale. Dacă ar fi să realizăm o listă cu marile campioane care au fost aici, în sală, și cu marii campioni și campioane internaționale, lista ar fi deosebit de mare. Practic, aici se organiza cea mai veche competiție internațională din lume (n.r. – Campionatele Internaționale ale României, ultima ediție fiind desfășurată în 2010) și eu sper ca aceasta să revină la Ploiești. Orașul Ploiești are o istorie deosebită în gimnastică, rezultate extraordinare, iar această istorie obligă. Sper să veniți și la Campionatele Naționale, să fie o sală plină”.
Acesta a avut și un mesaj pentru părinți: „Sper că majoritatea dintre voi sunteți iubitori de mișcare și că îi veți îndrepta și pe copii către sport, indiferent de disciplina sportivă, fiind un exemplu pentru ei”.
De menționat că Larisa Iordache, prezentă în cârje, după ce a fost operată luna trecută pentru a treia oară la tendonul ahilian stâng, a spus că încă dorește să revină în gimnastica artistică, aceasta fiind încă deținătoarea titlului național la individual compus, adjudecat, anul trecut, în Sala „Olimpia”.
De asemenea, conducătoarea destinelor gimnasticii artistice românești, Andreea Răducan, a adăugat: „Toți care suntem aici pe scenă cred că trebuie să fim recunoscători celor care ne-au îndrumat, dar și sportului care ne-a format, gimnastica. Sportul ne învață mai mult decât cum să câștigăm o medalie. Eu am învățat să lupt pentru ceea ce-mi doresc. Calitățile importante pe care le-am dezvoltat pe parcursul anilor de gimnastică îmi sunt foarte de ajutor astăzi și sunt convinsă că orice altă meserie mi-aș fi ales ulterior m-ar fi ajutat cu bagajul pe care l-am acumulat ca sportivă. Ceea ce facem noi aici prin programul «Hai cu noi în țara campionilor» este dorința noastră, a Federației, de a da o mână de ajutor cluburilor pentru a realiza asemenea acțiuni de promovare. Eu vreau să mulțumesc foarte mult și antrenorilor de la club de aici de la Ploiești, deoarece au răspuns foarte prompt. Noi vorbim foarte mult despre lotul național, despre performanțele de la lot, dar, așa cum știți, beneficiem de munca oamenilor de la club”.
Gimnastica artistică va fi vedeta și acestei săptămâni în Ploiești, deoarece, începând de joi, odată cu antrenamentele oficiale, până duminică, în Sala „Olimpia” se vor decide titlurile naționale individuale și pe reprezentative de club, la masculin și feminin, întreceri la care vor putea fi urmărite și loturile naționale ale Norvegiei.