Conducerea Senatului a luat act, în cea mai recentă şedinţă a Biroului Permanent, de faptul că dacă va fi menţinut ritmul actual al deplasărilor externe, în luna octombrie vor epuiza toate fondurile pentru vizitele oficiale în străinătate. Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este o „criză financiară”. „Ni se cam termină banii. În ciuda acestui lucru, recunosc că am eşuat în a controla deplasările şi de a ţine în frâu aceste cheltuieli. Cert este faptul că bugetul de anul acesta, fiind aproape dublu faţă de bugetul de anul trecut, de acum doi ani şi aproape de două ori şi jumătate mai mare decât bugetul din 2016, în octombrie vom termina banii, vom cheltui toţi banii pe anul acesta pe deplasări externe şi aproape toţi banii pe diurnă”, a informat chestorul Senatului, Tanczos Barna, în ultima şedinţă a Biroului Permanent din 15 octombrie, potrivit stenogramei consultată de Mediafax. Acesta a propus două soluţii: “Una dintre soluţii ar fi să ne concentrăm pe reuniunile europene şi să reducem cât se poate de mult cheltuielile pentru deplasările în alte state decât statele membre sau alte acţiuni decât cele legate de pregătirea preşedinţiei. Ne concentrăm pe cele care vizează pregătirea preşedinţiei şi mai avem două luni, aproape, strictul necesar. Sau suplimentăm bugetul din alte surse şi creştem de 2,5 ori bugetul faţă de anul trecut. Sunt cele două variante pe care le pot propune”. În schimb, liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a pledat pentru împărţirea cheltuielilor între Senat şi Camera Deputaţilor. Potrivit stenogramei, Tăriceanu a spus, în şedinţa menţionată, că România nu este atât de săracă încât să se facă de râs, dar că şi lui i se pare că „e puţin cam lărgită gura pungii”.