Copiii care au rămas blocaţi timp de mai bine de două săptămâni într-o peşteră din Thailanda s-au antrenat, recent, cu starul suedez Zlatan Ibrahimovic şi cu formaţia Los Angeles Galaxy, la care acesta joacă. Copiii, jucători ai echipei thailandeze de fotbal „Mistreţii sălbatici”, au vizitat stadionul pe care joacă echipa starului suedez şi chiar s-au antrenat alături de acesta, potrivit site-ului LA Galaxy. Gestul a fost făcut după ce aceştia au declarat, în cadrul emisiunii „The Ellen DeGeneres Show”, că Zlatan Ibrahimovic este jucătorul lor preferat, iar suedezul a venit să le facă o surpriză în direct. “Am crezut mereu că eu sunt curajos, dar aceşti copii sunt mult mai curajoşi ca mine. Aceasta este probabil cea mai bună echipă din lume”, a declarat Ibrahimovic. Cei 12 băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost salvaţi după ce au fost blocaţi mai bine de două săptămâni în peştera Tham Luang din nordul Thailandei, în urma unei ploi torenţiale. Operaţiunea de salvare a fost dificilă, din cauza nivelului ridicat al apei din peşteră. Echipa de salvare a fost alcătuită din peste 1.000 de persoane, printre care şi salvatori din China, Myanmar, Laos, Australia, Marea Britanie şi Statele Unite.