Marian Dima
Driverul Vasile Gheorghe – cunoscut pe Hipodromul Ploieşti drept “Basarab” – este cîştigătorul Derby-ului de Trap al României, ediţia 2018. Desfăşurată ieri în prezenţa a peste 2000 de spectatori, cea mai importantă cursă de trap a anului a fost adjudecată de armăsarul Speedy Nobel, proprietar “Herghelia Nan”, cu Vasile Gheorghe în sulky. Acesta s-a impus, la capătul unei curse “nici prea-prea, nici foarte-foarte”, cu un timp slăbuţ, “normal” pentru acest moment, pentru activitatea de pe hipodromul ploieştean, în faţa iepei “Răsfăţata”, condusă de Cristian Slate (proprietatea RNP – Herghelia Dor Mărunt), calul familiei Nan dovedindu-se mai “adaptat”, mai antrenat, pentru distanţa specifică de alergare în această cursă – 2700 de metri, mai mare decât în premiile obişnuite!
Câştigarea derbiului a adus proprietarilor un premiu de 3240 de lei, dintr-un total de 7200 de lei – fond de premiere pentru „cursa regină“ din acest an. Asupra reuniunii de ieri de pe Hipodromul Ploieşti, în care s-au desemnat şi cei mai buni trăpaşi la 2, respectiv 3 ani, vom reveni în numărul de mâine.