Marcel Marin, Marian Dima
Arbitrul asistent Bogdan Ciocoiu a fost cel mai bun dintre tinerii prezenţi la cursul organizat de către Comisia Centrală a Arbitrilor în cadrul programului “Tinere talente”, desfăşurat în paralel cu concursul pentru promovare la Ligile 2 şi 3. Acesta a reuşit performanţa de a avea o lucrare scrisă perfectă, notată cu 10 la testul teoretic – fiind singurul participant din această categorie – a tinerilor cavaleri ai fluierului – care a bifat maximum de puncte!
Cum Ciocoiu a fost şi la proba fizică printre cei remarcaţi, reuşind la testul Cooper să depăşească distanţa necesară pentru a lua, de asemenea, nota 10 (a alergat 2320 de metri, în 8 minute, în condiţiile în care avea nevoie de 2300 de metri), acesta are şanse mari să rămână printre cei selecţionaţi pentru a promova în Liga a III-a prin acest program al CCA.
Nuţu face naveta în Anglia!
Un alt arbitru prahovean a devenit un “caz special”, Robert Nuţu îmbinând activitatea sa în două ţări diferite, România şi Anglia! Nuţu a început sezonul în Liga A Prahova, apoi a plecat în Anglia pentru o perioadă, unde oficiază la partide din eşaloanele inferioare ale fotbalului din Albion. Ultimul său joc a fost la Enfield Borough-Hillingdon Borough, scor 1-5, din cadrul Spartan South Midlands League- Division One, unde acesta a fost central! Iar peste câteva săptămâni, acesta va reveni în ţară, urmând să-şi reia activitatea în CJA Prahova!