Petre Apostol

După ce a ratat calificarea la turneul WTA de la Beijing, de categorie Premier Mandatory (cea mai mare categorie după turneele de Mare Șlem), jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a rămas în China, urmând să evolueze, săptămâna aceasta, la întrecerea de la Hong Kong.
Aflată pe locul 80 în clasamentul mondial, sportiva din Sinaia este direct acceptată pe tabloul principal al turneului de la Hong Kong, concurs de categorie International, dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari.
Jucătoarea prahoveană, în vârstă de 25 de ani, se va confrunta, în primul tur, cu o sportivă din calificări, care a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser, anume Caroline Dolehide, din Statele Unite ale Americii, aflată pe locul 133 WTA săptămâna trecută.
Jucătoarea de 20 de ani din SUA a pierdut cu Lesley Kerkhove (Olanda) în ultimul tur preliminar, scor 6-7(0), 6-4, 3-6, după ce trecuse de sportiva locală Ho Ching Wu (wild card), scor 6-2, 6-4. Dar, retragerile de ultim moment ale altor trei sportive de pe tabloul principal au oferit șansa unor jucătoare care au pierdut în runda finală din calificări să avanseze, printre ele regăsindu-se și concurenta americană.
Va fi cea de-a doua confruntare directă din circuitul WTA dintre Ana Bogdan și Caroline Dolehide, precedentul joc revenind sportivei prahovene, anul trecut, în primul tur al calificărilor de la turneul de la Luxemburg, scor 6-2, 4-6, 6-4.
Câștigătoarea dintre cele două sportive se va duela, în runda secundă, cu învingătoarea din disputa 100% spaniolă între a patra favorită a competiției, Garbine Muguruza (locul 14 mondial), și Sara Sorribes Tormo (situată pe locul 87 WTA până săptămâna trecută).
Principala favorită a întrecerii de la Hong Kong este ucraineanca Elina Svitolina, a cincea jucătoarea a lumii, iar pe tabloul principal se mai regăsește o reprezentantă din România, Monica Niculescu, sportivă care o va întâlni pe tunisianca Ons Jabeur, calificată din faza preliminară.
Pentru prezența direct în primul tur pe tabloul principal al turneului chinez, Ana Bogdan are asigurat un punct în clasamentul mondial și un premiu de 4.444 de dolari.