
Decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) reprezintă un pas periculos, care va fi condamnat cu siguranţă de comunitatea internaţională, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, relatează agenţia Tass. „Aparent, incapabilitatea şi refuzul de a ajunge la aceiaşi termeni cu noi obligă anumite forţe de la Washington să încurajeze conducerea ţării să facă o decizie privind retragerea formală din tratat”, a declarat Serghei Riabkov.
„Acesta este un pas foarte periculos, despre care, sunt convins, nu va fi pur şi simplu înţeles de comunitatea internaţională, dar va fi condamnat de toţi membrii comunităţii mondiale, care sunt dedicaţi securităţii şi stabilităţii şi care sunt pregătiţi să lucreze la consolidarea regulilor actuale privind controlul oamenilor”, a mai afirmat Riabkov.
Donald Trump a anunţat sâmbătă seara că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.