Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploieşti deschide, mâine, la ora 19.00, Stagiunea cu numărul 66. Invitatul concertului este Mălina Ciobanu, una dintre cele mai valoroase tinere violoniste ale României, la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice urmând să se afle maestrul Radu Postăvaru. Începând studiul viorii la vârsta de 7 ani, Mălina Ciobanu, acum studentă a Academiei “Barenboim – Said” din Berlin, la clasa violonistei Mihaela Martin, are, la vârsta de 19 ani, un repertoriu impresionant de premii şi concerte susţinute. A reușit să impresioneze juriul la toate concursurile la care a evoluat, câștigând numeroase premii I și premii speciale. Programul serii de joi cuprinde două compoziții care poartă semnătura lui Johannes Brahms: Concertul în Re major op.77 (dedicat lui Joseph Joachim și considerat, în primă instanță, “împotriva viorii” şi “împotriva orchestrei) și Simfonia a IV-a (celebrul dirijor Felix Weingartner aprecia drept “supranatural” “înspăimântătorul conținut sufletesc al acestei lucrări”). Biletele, în valoare de 30 de lei – preț fix, pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii, de la Agenția Teatrală sau online, de pe: https://filarmonicaploiesti.ro/.